Prima pagină » Sport » Florin Tănase a părăsit cantonamentul echipei naţionale, după o accidentare. Delegaţia României pleacă în Islanda

Florin Tănase a părăsit cantonamentul echipei naţionale, după o accidentare. Delegaţia României pleacă în Islanda

Florin Tănase a părăsit cantonamentul echipei naţionale, după o accidentare. Delegaţia României pleacă în Islanda
Cosmin Pirv
31 aug. 2021, 08:40, Sport

Potrivit Federaţiei Române de Fotbal, în ultima partidă disputată de FCSB în Liga 1, Florin Tănase a suferit o accidentare la glezna dreaptă. Acesta a răspuns convocării lui Mirel Rădoi la echipa naţională şi a efectuat luni investigaţiile coordonate de staff-ul medical al tricolorilor.

„Din păcate, concluziile au indicat faptul că Tănase nu poate fi apt pentru partidele României cu Islanda, Liechtenstein şi Macedonia de Nord. Florin a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia, astfel că lotul tricolorilor rămâne format din 25 de jucători”, a anunţat FRF.

Marţi după-amiaza, delegaţia României va decola spre Islanda.

România va juca joi, de la ora 21.45, cu Islanda, la Reykjavik. Următoarele meciuri sunt programate în 5 septembrie, cu Liechtenstein, pe Arena Naţională, şi în 8 septembrie, la Skopje cu Macedonia de Nord.