Michael Ballack s-a retras din naţionala Germaniei

Cariera mijlocaşului Michael Ballack în naţionala Germaniei s-a încheiat, a anunţat, joi, Federaţia Germană de Fotbal (DFB), care a precizat că a selecţionerul Joachim Low a luat această decizie după o discuţie cu jucătorul în vârstă de 34 de ani, informează AFP.

Urmărește
7 afișări

"Michael Ballack nu va mai face parte din echipa naţională a Germaniei", se arată într-un comunicat al DFB.

"În aceste ultime luni, mulţi tineri jucători şi-au arătat capacitatea şi potenţialul. Cu ei, evoluţia echipei naţionale, după Cupa Mondială din 2010, din Africa de Sud, a fost absolut pozitivă. În timpul discuţiilor dintre noi am avut impresia că Michael dă dovadă de multă înţelegere pentru modul în care vedem noi lucrurile", a afirmat Joachim Low, citat în comunicat.

Michael Ballack este legitimat la Bayer Leverkusen, iar ultima sa convocare la naţionala Germaniei datează din martie 2010. Ballack a fost căpitanul reprezentativei Germaniei până când a suferit o accidentare la gleznă, înainte de CM-2010. După accidentarea lui Ballack, banderola de căpitan a fost preluată de Philipp Lahm (Bayern Munchen).

DFB îl va omagia pe Michael Ballack, la 10 august, la un meci amical cu Brazilia. La partida respectivă, Ballack va fi pentru ultima dată căpitanul naţionalei germane.

Ballack are 98 de selecţii în prima reprezentativă a ţării sale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici