"Accidentările sunt partea proastă la Dinamo pentru retur. Avem probleme mari cu Moţi, cu Vali Năstase care are ruptură, Goian este suspendat, Zicu se pare că are o întindere de ligamente, Opriţa are ruptură, Pulhac are glezna umflată, Niculescu are şi el glezna umflată", a declarat Borcea la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.
Oficialul dinamovist spune că şansele ca echipa antrenată de Mircea Rednic să pătrundă în grupele Ligii Campionilor au crescut la jumătate după rezultatul de 1-1 obţinut la Roma, împotriva celor de la Lazio. "Normal că suntem mulţumiţi. Doar am jucat cu Lazio. Am auzit comentarii prin ţară că se putea mai mult, dar Lazio cred eu că e o echipă de talie mondială. Dacă înaintea partidei de la Roma, Lazio era favorită, acum şansele de calificare sunt egale pentru fiecare echipă. Speranţe pentru meciul retur avem, dar trebuie să jucăm mult mai bine pentru că va fi un meci mult mai greu decât la Roma. Va trebui să ne autodepăşim. Cel mai important jucător al nostru din meciul cu Lazio vor fi cei 50.000 de dinamovişti", a mai spus Cristi Borcea.