Michael Owen se gândeşte să lucreze în televiziune după terminarea carierei de fotbalist
Atacantul echipei Manchester United Michael Owen a declarat că şi-ar dori să mai evolueze încă două sau trei sezoane, după care să înceapă o carieră în televiziune, urmând astfel exemplul fostului fundaş al "diavolilor" Gary Neville, care a devenit un analist de succes.
![Imaginea articolului Michael Owen se gândeşte să lucreze în televiziune după terminarea carierei de fotbalist](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/9486742/1/michael-owen-afp.jpg?width=560)
Michael Owen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Fostul atacant al echipei FC Liverpool, Real Madrid şi Newcastle United a avut o carieră marcată de accidentări, iar în acest sezon abia şi-a făcut loc între jucătorii folosiţi de Sir Alex Ferguson. Totuşi, Owen este mulţumit de cariera pe care a avut-o până în prezent, în ciuda faptului că nu a câştigat niciodată Liga Campionilor.
"Am jucat pentru Liverpool, Real Madrid, Newcastle, Manchester United, am strâns 90 de selecţii în echipa naţională, pentru care am înscris de 40 de ori, nu va mai trebui să lucrez vreodată şi am patru copii minunaţi. Nu sunt chiar atât de ghinionist (n.r. - făcând referire la numărul mare de accidentări care i-au marcat cariera). Am avut momente grozave, dar acest sezon a fost un coşmar din cauza accidentărilor. Nu cred că voi juca până spre 40 de ani, aşa cum o face Ryan Giggs, dar mi-aş dori să mai joc vreo doi sau trei ani", a spus Owen, citat de Daily Mail.
Michael Owen a afirmat că are mai multe posibilităţi la finalul carierei de fotbalist, iar o slujbă în mass-media l-ar interesa. "Sunt câteva variante pentru mine după ce îmi voi încheia cariera, iar mass-media m-ar putea interesa. Gary Neville este o gură de aer proaspăt la Sky Sports şi aproape m-a încurajat să fac asta. Sunt nerăbdător să vină pauza la meciuri, pentru că e atât de inteligent şi aduce ceva nou", a adăugat Owen.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
În ciuda numărului mare de accidentări din cariera sa, Owen susţine că nu are dureri atunci când se trezeşte dimineaţa. "Nu mă trezesc dimineaţa cu dureri la genunchi, glezne sau călcâie. Nu am nevoie de 30 de minute pentru a mă da jos din pat, aşa cum am auzit că păţesc unii foşti jucători. Când mă accidentez e un dezastru, durează trei sau patru luni, niciodată doar o săptămână", a precizat Owen.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9486742&pid=1)