- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Michael Schumacher împlineşte 40 de ani (Galerie foto)
Septuplul campion mondial, germanul Michael Schumacher, care şi-a încheiat cariera în Formula 1 la sfârşitul sezonului 2006, după 16 ani petrecuţi în Marele Circ, şi considerat unul dintre cei mai mari piloţi din lume, împlineşte astăzi 40 de ani.
Michael Schumacher împlineşte 40 de ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Michael Schumacher s-a născut pe data de 3 ianuarie 1969, în localitatea Kerpen, situată în vestul Germaniei, în landul Nordrhein-Westfalen. Pilotul german a debutat în Formula 1 la vârsta de 22 de ani, la volanul unui monopost Jordan, în august 1991, în Marele Premiu al Belgiei, desfăşurat pe circuitul Spa-Francorchamps şi a obţinut prima victorie un an mai târziu, pe acelaşi circuit. Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial la F1, în 1994, 1995, 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu este desemnat Premierul României
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
-
S-au votat preşedinţii la Camera Deputaţilor şi la Senat: Ilie Bolojan, la Senat; Ciprian Şerban, la Camera Deputaţilor
-
Crin Antonescu va fi candidatul comun pentru alegerile prezidenţiale. Propunerea va fi aprobată de fiecare partid al alianţei
Înainte să intre în F1, Michael Schumacher a concurat la karting, fiind campion al Germaniei în 1985 şi 1987, vicecampion mondial şi campion european în 1987. De asemenea, pilotul german a mai concurat în Formula Ford 1600, unde a devenit vicecampion european în 1988 şi în Formula 3 din Germania, unde a urcat pe ultima treaptă a podiumului în 1989.
Michael Schumacher deţine mai multe recorduri, la finalul carierei sale de 16 ani în F1, în care a participat la 249 de Mari Premii, cel din Brazilia, ultimul, fiind al 250-lea.
Germanul, care a concurat pentru trei echipe în cariera sa, Jordan (1991), Benetton (1991-1995) şi Ferrari (1996-2006), este pilotul cu cele mai multe victorii în F1, 90, devansându-i pe francezul Alain Prost (51 de victorii) şi pe brazilianul Ayrton Senna (41 de victorii), pilotul german clasându-se de 43 de ori pe locul secund şi de 20 de ori pe poziţia a treia a podiumului. De asemenea, Michael Schumacher a acumulat cele mai multe puncte în F1, 1354, depăşindu-i în această ierarhie tot pe Alain Prost (798,5 puncte) şi pe Ayrton Senna (614 puncte). Germanul este pilotul cu cele mai multe starturi din pole position, 68, faţă de 65 reuşite de Senna şi 33 de britanicul Jim Clark şi tot germanul are cele mai multe clasări pe podium în carieră, 153, la mare distanţă de francezul Prost (106) şi de brazilianul Senna (80).
Averea multiplului campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher se ridică, potrivit publicaţiei germane Colonia Express, la aproximativ 596 de milioane de euro. Astfel, calculele arată că în cei 15 ani petrecuţi în Marele Circ, timp în care a câştigat şapte titluri ce campion mondial, Schumacher a câştigat în medie aproximativ 40 de milioane de euro anual.
Pilotul german şi-a atras simpatia opiniei publice şi prin numeroasele sale acte caritabile. Pasionat de fotbal, Michael Schumacher a jucat în multe meciuri ale căror beneficii au fost donate în scopuri caritabile. De asemenea, Schumacher a donat, în ianuarie 2005, zece milioane de dolari victimelor cutremurului şi valurilor seismice din Asia, iar cu un an mai devreme a vărsat peste un milion de euro în contul UNESCO.
Iubit de suporteri, dar urât de avdersari şi chiar de coechipieri, Schumacher nu a fost niciodată afectat de ce spuneau alţii despre el. A fost acuzat de numeroase ori că, prin valoarea sa, a ucis spectacolul din Formula 1. "Deşi este un pilot extraordinar, nu a avut o influenţă bună. Este un competitor foarte puternic, dar spectacolul a dispărut puţin odată cu dominaţia lui Michael. Aştept cu nerăbdare Formula 1 fără Michael, care sper că va permite revenirea competiţiei", spunea fostul campion mondial Damon Hill.
"Michael nu este un mare campion. A folosit prea multe trucuri murdare. Este un biet pilot şi după ce îşi va agăţa casca în cui, nimeni nu-şi va mai aminti de el. Pur şi simplu nu este un om important. Pe Ayrton Senna, în schimb, nimeni nu-l poate uita", a spus Jacques Villeneuve, care a fost unul dintre cei mai virulenţi contestatari ai germanului.
După retragerea din activitate, Schumacher ocupă o funcţie în cadrul scuderiei Ferrari şi mai participă la curse de motociclism.
El este căsătorit de 14 ani cu Corinna. Perechea are doi copii, o fiică, Gina Maria şi un fiu, Mick.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.