Acest premiu, intitulat „Giacinto Facchetti, Il bello del calcio (frumosul fotbalului)”, înfiinţat la iniţiativa cotidianului sportiv Gazzetta dello Sport în memoria fostului jucător decedat în septembrie 2006, recompensează o personalitate din lumea fotbalului a cărei carieră este exemplară.
Platini a fost premiat pentru pentru spiritul de corectitudine şi fair-play, dar şi pentru capacitatea profesională şi calităţile umane, conform Gazzetta dello Sport.
În 2006, primul premiu Giacinto Facchetti a fost atribuit paraguayanului Julio Gonzalez, care a continuat să joace fotbal deşi avea un braţ amputat în urma unui accident de maşină. În 2007, premiul a revenit lui Younis Mahmoud, căpitanul echipei Irakului, câştigătoare a Cupei Asiei. La ediţia din 2008 a fost premiat emblematicul căpitan al formaţiei AC Milan, Paolo Maldini, în 2009 Cesare Prandeli, iar în 2010 Gianfranco Zola.