În primul set, românca şi-a continuat jocul bun înregistrat pe tot parcursul turneului din Japonia, realizând două break-uri pe finalul actului şi trecând în avantaj.
În setul al doilea, Mihaela Buzărnescu nu a avut replică în faţa lui Nao Hibino, pierzând toate game-urile, în aproximativ jumătate de oră. Setul decisiv a fost dominat tot de niponă, care a câştigat de două ori pe serviciul româncei, adjudecându-şi partida şi calificarea în finală, după ce a fructificat a doua minge de meci avută.
În finala turneului de la Hiroshima, Nao Hibino va înfrunta câştigătoarea din partida Misaki Doi (107 WTA) – Veronika Kudermetova (48 WTA).
Performanţa Mihaelei Buzărnescu de la Hiroshima este cea mai bună a sa din 2019. Românca a reuşit să lege trei victorii consecutive, iar în clasamentul WTA în timp real ocupă poziţia 100, cu 605 puncte acumulate.
Cea mai bună clasare a Mihaelei Buzărnescu a avut loc în august 2018, când a ajuns pe poziţia 20 WTA.