Becali vinde jucătorii cu salarii mari şi aduce jucători tineri
Becali a declarat că nu e "Mafalda" ca să ghicească cei mai buni jucători. "Cei mai buni jucători nu vin la Steaua, îi iau alţii. Dacă Arthuro era mare jucător, erau ăia din Spania atât de dobitoci să nu-l ia? Lui Adrian Ilie îi reproşez că am vrut să-l ţin pe Pepe Moreno şi el a spus că aduce unul de trei ori mai bun, Arthuro, cu 600.000. Nu-l condamn totuşi. Cu Pedriel nu-mi reproşez, a costat 150.000 de dolari. E, bine, nu e, iarăşi bine. Lăcătuş a spus că îl vrea pe Abel Moreno, că apoi nu mai are nevoie de nimic. I-am făcut poftele. 200.000, bine, nu contează. Mă deranjează salariul lui, de vreo 250.000. Uşor-uşor, jucătorii cu salarii mari îi vom vinde, şi dacă averea mea e la jumătate acum, aduc jucători tineri. Nu mai plătesc 500.000 lunar, ci 250.000", a spus Becali.
Întrebat dacă mai are bani, Becali a spus că nu va vinde Steaua. "Ce mă interesează ce spune lumea că nu am bani? Bine, n-am bine, e bine? Să stea lumea liniştită, n-am probleme financiare. Cei care au fost pe stadion, nu cei de la tribune, ceilalţi, sunt nişte vagabonzi. Le-o dau cadou lor, vreau să văd 500.000 de euro în bancă, în câteva zile trebuie să dau salariile. Să strângă ei banii ăştia şi le-o dau lor, plec din Ghencea, o las la galerie. Ce au ei cu mine, avem de împărţit ceva? Hagi şi-a dat demisia, Lăcătuş şi-a dat demisia. Ne putem califica în primăvara europeană şi chiar să câştigăm Cupa UEFA", a spus el.
Finanţatorul stelist a precizat că se împacă cu toată lumea, inclusiv cu Gheorghe Hagi dacă acesta va vrea. "Arbitrajul s-a curăţat, nu mai e nevoie să te cerţi ca să te arbitreze corect. Bucşaru m-a sunat ca să mă felicite după meci, i-am zis la mişto, ştiam că mă auziţi: vino să mă achit de meciul ăsta. Mi-a zis că am câştigat cu noroc, dar i-am zis: cum poţi să câştigi un meci cu o singură ocazie? Se spunea că Buzău se retrage. S-a retras? Cine e nebunul ăla de la Urziceni care să dea meciul când are şanse la titlu? Datoriile lui Bucşaru n-au nicio legătură cu meciul. Dacă făceam treaba asta, mă bătea Dumnezeu. Nu putem hotărî noi soarta jucătorilor, a antrenorilor, vezi Doamne, că suntem noi şmecheri. Dacă îmi dădea meciul gratis, nu acceptam, n-are nimeni dreptul să le ia băieţilor visul de titlu şi Liga Campionilor", a comentat el.
Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Unirea Urziceni, în ultimul meci al etapei a XVII-a, ultima a turului Ligii I, şi a obţinut primul succes după 13 meciuri fără victorie.