- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (12.12.2012, 18:09)
- Departamentul Sport
Mihai Stoica: Mi-aş dori să picăm cu Inter Milano
Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, miercuri, că şi-ar dori ca în faza 16-imilor de finală ale Ligii Europa să întâlnească echipa italiană Internazionale Milano, formaţie al cărei fan este.
Urmărește
131 afișări
Mihai Stoica (Imagine: Mircea Rosca/Mediafax Foto)
"Nimeni nu s-a gândit niciodată, cu excepţia patronului, la fazele avansate ale unei competiţii continentale. Trebuie să recunoaştem că în 2006 am avut un parcurs senzaţional, dar am avut şi adversari accesibili. Am căutat acum un Heerenven, un Betis şi chiar un Middlesbrough, dar nu prea găsim. Teoretic Sparta Praga şi BATE Borisov par echipe accesibile. Sunt echipe foarte bune anul acesta în faza 16-imilor. Mi-aş dori din toată inima să jucăm cu Inter Milano, deoarece sunt convins că avem şansa să scoatem din competiţie una dintre favoritele la câştigarea competiţiei, chiar dacă este un adversar foarte dificil şi e la patru puncte de primul loc din Italia, dar e complicat să discutăm când avem 15 posibili adversari", a spus Stoica.
Mihai Stoica a afirmat că va încerca să-l convingă pe finanţatorul Gigi Becali să-l păstreze în lot pe atacantul brazilian Adi Rocha. "Jucătorii care nu vor mai face parte din lotul Stelei sunt cei nominalizaţi de Gigi Becali. Cred că revenirea lui Bratu după accidentare poate fi trecută la capitolul transferuri, faptul că cel mai talentat jucător care abia a devenit major, Gabriel Iancu, va juca sub culorile Stelei începând din iarnă, este o mare realizare, iar eu cred prioritatea numărul 1 rămâne dublarea fundaşului dreapta, deoarece Georgievski mai are până să îşi recapete forma sportivă, iar Gabi Matei mai are o perioadă de indisponibilitate. Ne dorim şi un atacant şi ştiu că e foarte dificil, dar mi-aş dori foarte mult ca patronul nostru să accepte ca Adi Rocha să continue cu noi, pentru că este un jucător care are cifre foarte bune, s-a integritat foarte bine şi oricând îi poate crea o concurenţă puternică lui Nikolici", a completat Stoica.
Managerul stelist a precizat că fundaşul dreapta al echipei Rapid, Rui Duarte, va semna cu Steaua, doar din postura de jucător liber de contract. "Dacă Rui Duarte va fi jucător liber, este un jucător pe care ni-l dorim şi cred că ne poate ajuta. Teixeira e un jucător remarcabil, evoluează pe două poziţii, care în opinia mea, sunt acoperite, dar oricând poate veni cu un plus", a menţionat Stoica.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Mijlocaşul Alexandru Bourceanu are o ofertă de transfer din străinătate, însă acesta a cerut să rămână la echipă până în vară, susţine Stoica. "Nu va pleca niciun jucător, doar dacă va fi o ofertă de nerefuzat, ceea ce nu cred că se va întâmpla. Sunt jucători care sunt curtaţi. Aseară am vorbit cu Alex Bourceanu, care are o ofertă, şi mă roagă să discut şi cu patronul şi dacă e vorba să plece, să o facă din vară, pentru că vrea să ridice trofeul. Cred că ar fi frustrant pentru Alex Bourceanu, care este căpitanul pe care îl merită această echipă, să nu aibă ocazia să ridice trofeul la sfârşit. Patronul nu vrea să vândă niciun jucător, vrea să construiască o echipă", a subliniat Stoica.
Mihai Stoica este sigur că Steaua nu mai poate pierde titlul în Liga I în acest sezon. "Nu cred că mai poate cineva să emită pretenţii la titlul de campion, chiar dacă mai sunt 45 de puncte disponibile. Nu văd pe Astra şi Pandurii principalele contracandidate, ci pe Vaslui şi CFR Cluj şi cred că le va fi foarte greu să ne detroneze. S-a mai întâmplat la case mai mari, dar nu cred că se va întâmpla şi acum", a adăugat Stoica.
Mihai Stoica, alături de jucătorii Vlad Chiricheş, Raul Rusescu, Alexandru Chipciu şi Raul Rusescu au fost, miercuri, la magazinul firmei Bigotti din Băneasa Shopping City, unde au probat noua colecţie a producătorului de haine. De asemenea, jucătorii Stelei au oferit autografe şi s-au pozat cu fanii.
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe