Mihai Stoica: Putem termina pe locul doi, dar şi pe locul patru

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, marţi, la Bistriţa, că orice greşeală a echipei sale poate fi speculată de FC Vaslui sau FC Timişoara, astfel că formaţia pregătită de Roni Levi poate termina campionatul pe locul doi sau chiar patru.

Urmărește
13 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica: Putem termina pe locul doi, dar şi pe locul patru

Mihai Stoica: Putem termina pe locul doi, dar şi pe locul patru (Imagine: Mircea_Rosca/Mediafax Foto)

"Nu ne-am gândit la titlu. CFR a transferat şase jucători în perioada de iarnă, iar noi am pierdut trei. Poziţia pe care ne aflăm acum este mult peste ceea ce ne aşteptam şi peste posibilităţile acestei echipe. Acum, orice pas greşit al nostru poate fi speculat de Vaslui şi de Timişoara. Putem termina pe locul doi şi putem termina şi pe locul patru", a spus Stoica după meciul cu Gloria Bistriţa, scor 0-0, din etapa a XXXII-a a Ligii I.

Managerul Unirii Urziceni a mai adăugat că, indiferent pe ce loc va termina echipa sa, jucătorii merită felicitări pentru ceea ce au realizat. "Mai sunt două meciuri de disputat şi, din fericire, toate echipele îşi apară cu ardoare şansele, ceea ce nu s-a întâmplat în anii trecuţi. Fotbalul românesc, din acest punct de vedere este pe un drum bun, iar din alte puncte de vedere este staţionar", a declarat Stoica.

Despre viitorul său la Unirea Urziceni, Mihai Stoica a declarat: "Mai avem foarte puţine meciuri de disputat şi apoi vom vedea ce e de făcut".

Roni Levi: Şansele noastre de a mai cuceri titlul sunt foarte, foarte mici

"Gloria a jucat pentru a rămâne în Liga 1, a fost bine organizată, a dat totul. Când o echipă luptă aşa, e dificil să marchezi, iar dacă nu înscrii, jocul devine din ce în ce mai greu. Acum, şansele noastre de a mai cuceri titlul sunt foarte, foarte mici. Şi locul doi e foarte bun pentru noi, multe echipe puternice se bat pentru el şi consider că e un obiectiv realizabil", a spus tehnicianul Roni Levi.

Jucătorul Unirii Urziceni, Dinu Todoran, a declarat, la finalul partidei cu Gloria Bistriţa, că nu crede că echipa lui Marius Şumudică a jucat pentru CFR Cluj.

"E o luptă foarte grea pentru Liga Campionilor fiindcă e şi Vasluiul acolo, dar se va juca până în ultima etapă. Nu mai contează cu cine joci acum, toate echipele îşi apără şansele. Gloria nu a jucat pentru CFR, a jucat pentru ea şi o felicit pentru asta. Şi dacă juca pentru CFR, noi trebuia să câştigăm", a spus Dinu Todoran.

Formaţia Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marţi, în deplasare, pe terenul echipei Gloria Bistriţa, în ultimul joc din cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici