Mihai Stoica: Voi face un memoriu împotriva lui Daniel Pancu pentru trivialităţi

Managerul general al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că a intrat în posesia unei înregistrări video în care atacantul FC Rapid, Daniel Pancu, scandează împotriva grupării "roş-albastre" şi a precizat că va depune un memoriu la Comisia de Disciplină.

Urmărește
155 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica: Voi face un memoriu împotriva lui Daniel Pancu pentru trivialităţi

Mihai Stoica: Voi face un memoriu împotriva lui Daniel Pancu pentru trivialităţi

"Voi face un memoriu împotriva lui Daniel Pancu, chiar dacă îmi place să cred că suntem prieteni. Am intrat în posesia unui fişier video, m-am uitat, Daniel Pancu scandează împotriva Stelei nişte cuvinte greu de reprodus acum şi pentru asta va trebui să compară în faţa instanţelor disciplinare ale fotbalului românesc, pentru că nu mai permit niciunui jucător să aibă ieşiri de acest fel împotriva Stelei. Never, ever. Că suporterii asta fac, e problema lor dacă aşa defulează, că refulări au destule când eşti la atâtea puncte de Steaua. De regulă la stele te uiţi în sus, dar parcă prea în sus se uită unii. Să vedem ce spun comisiile LPF", a spus Stoica.

Mihai Stoica şi-ar dori ca membrii Comisiei de Disciplină a LPF să-l suspende pe Daniel Pancu până la partida din etapa a XXVI-a a Ligii I, care va avea loc săptămâna viitoare. "Eu cred că atâta timp cât este vorba de trivialităţi de genul acesta, Comisia trebuie să reacţioneze rapid. Dacă nu, înseamnă că şi Comisia îşi doreşte ca trivialităţile să se alăture fotbalului românesc şi să meargă braţ la braţ pentru totdeauna. Nu cred că se va întâmpla aşa. Cred că o dată şi odată cineva va trebui să plătească. Noi ne îndreptăm împotriva celor care dau tonul. Dacă unul dintre jucătorii Stelei va striga trivialităţi împotriva rivalilor, eu voi propune suspendarea. Eu nu permit să facă aşa ceva, chiar dacă ar fi tentaţi. Eu le înţeleg complexele, pentru că aici nu e vorba de frustrări", a completat Stoica.

Întrebat de ce nu depune şi un memoriu împotriva antrenorului dinamovist Cornel Ţălnar, care la finalul meciului cu Astra a înjurat pe Steaua, Stoica a răspuns: "Dacă aş avea proba video, aş depune o plângere, dar nu am. Acum o să mă interesez. Cine înjură Steaua, plăteşte, clar!"

Mihai Stoica a precizat că nu îl interesează faptul că va fi întâmpinat cu ostilitate în Giuleşti. "Crezi că eu nu am parte de ostilitate în Giuleşti? Ştii cât mă interesează dacă voi avea parte personal în Giuleşti? La fel de mult precum câţi locuitori s-au născut azi la Shanghai, nu mă interesează. Mă interesează ca distanţa dintre noi şi Rapid să fie una care să reflecte valoarea dintre cele două echipe", a adăugat Stoica.

Oficialul stelist a comentat afirmaţiile jucătorilor rapidişti care au anunţat că s-ar bucura dacă ar învinge pe Steaua în meciul direct. "Eu credeam că singura bucurie a rapidiştilor ar fi să-şi încaseze salariile, dar se pare că au alte fetişuri. E foarte frumos că se gândesc să bată Steaua, dar trebuie să şi poată. Am văzut că după meciul cu Pandurii au spus că aşteaptă Steaua, dar au uitat că au deplasare la Bistriţa. Toate echipele aşteaptă să joace cu Steaua. Echipa noastră a câştigat mai mult decât respectul adversarilor, pentru că declaraţiile lor sunt ceva în genul curaj găină, că te tai. Vin şi îi văd înaintea meciurilor că ştiu că nu au nicio şansă", a subliniat Stoica.

Mihai Stoica s-a arătat deranjat şi de ostilitatea cu care este întâmpinată Steaua peste tot prin ţară. "Există o ostilitate acerbă în tribune, pe care nu o întâlnisem până acum. Nu am vrut să jignesc pe nimeni, am spus că situaţia economică a României, înrăieşte România şi probabil de aceea sunt foarte nervoşi. Probabil că Galaţiul şi-a descoperit şi o rivalitate cu Steaua după ce a câştigat campionatul. Probabil că toate echipele vor să oprească pe Steaua din marşul triumfal spre titlul 24, dar este imposibil. Se întâmplă să primeşti un gol dintr-o fază fixă întâmplător. E normal să te contrazici, să te ironizezi, dar nu e normal să jigneşti fiind oficial sau jucător", a explicat Stoica.

Partida FC Rapid - FC Steaua, contând pentru etapa a XXVI-a a Ligii I, se va disputa, la 14 aprilie, începând cu ora 20.30.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici