Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a fost reales, marţi, la Congresul de la Paris, pentru un nou mandat de patru ani de membru al Comitetului Executiv al UEFA, după al doilea tur de scrutin.
Mircea Sandu a fost reales după al doilea tur de scrutin, după ce, în primul tur, nu a întrunit numărul de voturi necesare.
Sandu se află la al doilea mandat de membru al Comitetului Executiv al UEFA, după cel din 2007.
Mircea Sandu a fost ales în Comitetul Executiv al UEFA la 26 ianuarie 2007, în urma şedinţei care a avut loc la Dusseldorf. Atunci, Sandu l-a sprijinit la alegerile pentru şefia UEFA pe francezul Michel Platini, care a concurat şi a câştigat în faţa suedezului Lenart Johansson. Şeful FRF a obţinut atunci 32 de voturi, datorită unei alianţe cu preşedinţii federaţiilor din estul Europei, cu care s-a întâlnit la Bucureşti înaintea alegerilor.
Sandu a mai încercat de două ori să pătrundă în Comitetul Executiv al UEFA, prima oară în aprilie 1998 şi a doua oară în iulie 2000, dar a pierdut de fiecare dată.