Mike Tyson, dat în judecată pentru 1,2 milioane de lire după meciul cu Jake Paul

O companie din Cipru îl acuză pe fostul campion mondial la box că a încălcat o înţelegere comercială, chiar înainte de controversatul meci cu Jake Paul din noiembrie.

Urmărește
4751 afișări
Imaginea articolului Mike Tyson, dat în judecată pentru 1,2 milioane de lire după meciul cu Jake Paul

Mike Tyson, dat în judecată pentru 1,2 milioane de lire după meciul cu Jake Paul

Medier, firma care administrează Rabona Sportsbook & Online Casino, susţine că Tyson a rupt unilateral contractul în martie 2023, exact în ziua în care a fost anunţat meciul său cu Jake Paul.

Conform documentelor depuse la tribunalul din Londra şi citate de ESPN, compania cere daune de 1,59 milioane de dolari (aproximativ 1,5 milioane de euro).

Fostul campion mondial nu a stat cu mâinile în sân şi a răspuns acuzaţiilor prin intermediul New York Post: „Poziţia companiei este că Medier Ltd. a încălcat în mod substanţial termenii contractului său de licenţă în mai multe ocazii şi în diverse moduri", se arată în declaraţia lui Tyson.

Avocatul companiei Medier susţine că firma a pierdut aproximativ 1,46 milioane de euro pentru că Tyson nu şi-a respectat angajamentele.

„Adevăratul motiv pentru care domnul Tyson şi Tyrannic au reziliat contractul în grabă şi ilegal a fost că domnul Tyson convenise o înţelegere, sponsorizată de Netflix, pentru a lupta cu influencerul Jake Paul", a explicat reprezentantul legal al companiei.

Meciul dintre Tyson şi Paul, transmis în direct pe Netflix luna trecută, s-a încheiat cu victoria surprinzătoare a tânărului influencer, decizie care i-a nemulţumit pe mulţi fani. Controversele nu s-au oprit aici - un spectator pe nume Ronald „Blue" Denton a intentat un proces colectiv împotriva Netflix, cerând despăgubiri de cel puţin 50 de milioane de dolari pentru calitatea slabă a transmisiunii.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici