Prima pagină » Sport » Milanov a fost transportat la spital, în timpul meciului FC Vaslui – CFR Cluj

Milanov a fost transportat la spital, în timpul meciului FC Vaslui – CFR Cluj

Fotbalistul echipei FC Vaslui, Jivko Milanov, a fost transportat la spital, după ce a fost lovit cu piciorul în cap de jucătorul formaţiei CFR Cluj, Ricardo Cadu, în prima repriză a meciului contând pentru etapa a XX-a a Ligii I.
Milanov a fost transportat la spital, în timpul meciului FC Vaslui - CFR Cluj
Leila Bolat
25 feb. 2013, 21:48, Sport

Incidentul a avut loc în minutul 42 al partidei, iar Cadu a fost eliminat imediat.

Jucătorul formaţiei vasluiene a fost preluat de Ambulanţa existentă la stadion şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

„Bărbatul de 29 de ani a suferit un traumatism cranio-facial, starea lui fiind una stabilă, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale la Unitatea de Primiri Urgenţe. A fost direcţionat către Secţia ORL având în vedere pentru investigaţii suplimentare”, a declarat şeful UPU Vaslui, Carmena Piseru.

La scurt timp după eliminarea lui Cadu, de la CFR Cluj a primit cartonaş roşu şi Valente.

Cu aproximativ zcee minute înainte de finalul partidei, scorul este 0-0.