Miliardarul britanic Jim Ratcliffe a devenit coproprietar al clubului Manchester United

Achiziţionarea de către miliardarul britanic Jim Ratcliffe a unui pachet de 25% din acţiunile clubului Manchester United din Premier League a fost finalizată, punând capăt unei proceduri care s-a întins pe parcursul a 15 luni.

Urmărește
131 afișări
Imaginea articolului Miliardarul britanic Jim Ratcliffe a devenit coproprietar al clubului Manchester United

Miliardarul britanic Jim Ratcliffe a devenit coproprietar al clubului Manchester United

,,Să devin coproprietar al Manchester United este o mare onoare şi vine cu o mare responsabilitate", a declarat Ratcliffe marţi, potrivit Reuters.

Tranzacţia de 1,25 miliarde de dolari, prin care preşedintele Ineos va investi, de asemenea, 300 de milioane de dolari în infrastructura clubului şi va prelua conducerea operaţiunilor de fotbal ale acestuia, fusese încheiată încă din decembrie, iar aprobarea finală a fost în principal o formalitate.

Tranzacţia de proprietate a trebuit să treacă însă de procedurile de reglementare, inclusiv aprobarea Premier League şi a Football Association, care au fost acordate ambele săptămâna trecută.

Achiziţia lui Ratcliffe a pus capăt la mai bine de un an de incertitudine, după ce acţionarii majoritari, membrii familiei Glazer, au declarat în noiembrie 2022 că analizează opţiuni strategice pentru investiţii în clubul pe care l-au preluat în 2005. Familia americană va păstra o participaţie majoritară la club, dar Ineos Group, al lui Ratcliffe, va prelua controlul operaţiunilor de fotbal.

,,Aş dori să-i urez bun venit lui Sir Jim în calitate de coproprietar şi aştept cu nerăbdare să lucrez îndeaproape cu el pentru a oferi un viitor strălucit pentru Manchester United", a declarat copreşedintele executiv Joel Glazer.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici