Milla Jovovich şi Rihanna, invitate la sărbătoarea Şahtiorului

Actriţa de origine ucraineană Milla Jovovich şi starul american Rihanna vor participa, în această seară, la sărbătorirea a 75 de ani de existenţă ai clubului Şahtior Doneţk, la care este legitimat Răzvan Raţ, echipa fiind pregătită de Mircea Lucescu.

Urmărește
99 afișări
Imaginea articolului Milla Jovovich şi Rihanna, invitate la sărbătoarea Şahtiorului

Milla Jovovich şi Rihanna, invitate la sărbătoarea Şahtiorului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am acceptat invitaţia, deoarece eu susţin această echipă extraordinară", a declarat Milla Jovovich, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Doneţk.

Actriţa a primit un tricou în culorile clubului cu inscripţia "Jovovich 75" pe spate.

Rihanna va susţine un concert în faţa personalităţilor politice invitate cu această ocazie, printre care se va afla şi preşedintele ţării, Viktor Ianukovici, şi a miilor de spectatori prezenţi pe Donbass Arena.

Spectacolul, dedicat fanilor, va prezenta cele mai importante momente din istoria clubului, cu proiecţii 3D, focuri de artificii şi un spectacol de dans.

Echipa pregătită de Mircea Lucescu a câştigat în acest sezon cel de-al şaselea titlu din istorie, al cincilea pentru tehnicianul român şi jucătorul Răzvan Raţ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici