Minicroaziera pe Sena a echipei PSG a fost anulată

Clubul Paris Saint-Germain şi sponsorul Nike au anulat, din motive de securitate, minicroaziera pe Sena a echipei pariziene, în timpul căreia jucătorii ar fi urmat să îi salute pe fani şi să le arate trofeul de campioni, informează AFP.

Urmărește
5 afișări

Trofeul Hexagoal, cu care sunt recompensaţi campionii Franţei la fotbal, a fost înmânat, luni seară, jucătorilor echipei PSG, în piaţa Trocadero din Paris, în prezenţa a mii de suporteri, evenimentul fiind marcat de incidente.

Căpitanul Thiago Silva a primit trofeul din partea preşedintelui Ligii de Fotbal Profesionist (LFP), Frederic Thiriez, pe un podium ridicat în piaţă pentru această ocazie.

Această festivitate a fost precedată de incidente: fanii au aruncat cu mai multe fumigene şi au vrut să treacă de o barieră instalată în zonă. În aşteptarea jucătorilor, unii suporteri s-au căţărat chiar pe o schelă. Speaker-ul evenimentului le-a cerut fanilor să coboare. "Dacă nu coborâţi schela se va prăbuşi. Nu putem să îi primim pe jucători în astfel de condiţii", a spus el, în timp ce autocarul cu care se deplasa echipa se afla în apropierea pieţei. După scurt timp, spaţiul rezervat reprezentanţilor mass-media a fost invadat de mulţime.

În timp ce jucătorii îmbrăcaţi în costume primeau trofeul de campioni, mai mulţi fani recalcitranţi au afişat un banner cu mesajul: "Libertate pentru ultras", cu referire la politica de securizare a arenei Parc des Princes stabilită în urmă cu trei ani de preşedintele de atunci al PSG, Robin Leproux.

Jucătorii nu s-au adresat mulţimii şi au rămas doar cinci minute pe podiumul în faţa căruia se aflau mai multe mii de suporteri încadraţi de un număr insuficient de forţe de ordine.

Fanii au vandalizat mobilierul urban din zonă, au distrus trei vitrine şi au avariat mai multe maşini.

Echipa Paris Saint-Germain a câştigat cel de-al treilea titlu de campioană în Franţa, după ce a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Olympique Lyon, în ultimul meci al etapei a XXXVI-a din Ligue 1.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici