Jucătoarea de origine română s-a calificat în premieră în semifinalele unui turneu de categorie Premier Mandatory, asigurându-şi pătrunderea în Top 40 WTA. Andreescu a depăşit-o pe Muguruza cu 16 lovituri câştigătoare, faţă de 6 ale ibericei, canadianca încheind partida pe plus, având doar 12 greşeli neforţate. De partea cealaltă, Muguruza a avut mai multe greşeli neforţate (26) decât puncte câştigate în partidă (24).
„E incredibil ce am realizat în ultimele câteva luni, sunt foarte recunoscătoare. Cred că azi am jucat cel mai bun tenis al meu, a fost, poate, cel mai bun meci din cariera mea şi o zi superbă. Am trecut prin multe în trecut, prin accidentări şi tot felul de lucruri, iar acum sunt recunoscătoare că a venit rodul muncii şi al sacrificiilor făcute. Am fost concentrată de la început, nu aveam nimic de pierdut şi am crezut în mine. Orice e posibil, am spus asta de multe ori, dar cred că e adevărat. Vă mulţumesc tuturor care aţi venit şi m-aţi împins de la spate, sprijinul vostru contează enorm”, a spus, emoţionată, Bianca Andreescu la interviul de pe teren.
Bianca Andreescu este doar a treia jucătoare din istoria turneului de la Indian Wells care ajunge în semifinale după ce a avut nevoie de invitaţie pentru a pătrunde pe tabloul principal. „Bibi” s-a alăturat, astfel, unui club extrem de select, deschis de Martina Hingis în 2006 şi completat de Serena Williams, în 2015.
De partea cealaltă, Garbine Muguruza o va ţine minte mult timp pe adolescenta în vârstă de 18 ani: spaniola nu mai pierduse un set la zero de pe 24 martie 2017, în faţa americancei Christina McHale, tot pe tărâm american, dar la Miami. În total, doar trei jucătoare i-au câştigat un set cu 6-0 jucătoarei cu origini venezuelene (Flavia Pennetta – 2014, Turneul Campioanelor, Christina McHale şi Bianca Andreescu).