Nadal continuă să aibă probleme la spate, motiv pentru care a anunţat pe Twitter că a refuzat invitaţia organizatorilor turneului ATP 500 de la Dubai (14-20 martie), pentru care a primit un wildcard. Spaniolul a mai ratat anul acesta participarea la turneele de la Rotterdam şi Acapulco, ultima sa apariţie oficială fiind consemnată în sferturile de finală de la Australian Open, unde a fost învins de Stefanos Tsitsipas.
Rafael Nadal va fi depăşit săptămâna viitoare în clasamentul ATP, pe locul doi, pe care îl ocupă momentan, urmând să treacă Daniil Medvedev.
Următorul turneu la care spaniolul s-ar putea prezenta este Masters-ul de la Miami, din 24 martie-4 aprilie.
„Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru invitaţia pe care mi-au trimis-o. M-am gândit serios la revenirea în arenă, însă nu cred că sunt deocamdată pregătit să joc. Mulţumesc deci încă o dată pentru invitaţie şi vă urez succes în organizarea turneului”, a scris spaniolul pe contul său de Twitter.
„Mulţumiri speciale directorului de turneu, Salah Talak. Sunt conştient de eforturile pe care le face pentru a asigura condiţii propice de joc la Dubai, în aceste condiţii fără precedent în care coronavirusul ne provoacă tuturor momente dificile”, a completat Rafael Nadal.