"Nu ştiu decât atât. M-a sunat şi mi-a spus: «Am picat testul». Era un test de alergare uşor, 150 de metri, cu revenire 50 de metri, şi trebuia să facă minim zece ture. Nu ştiu ce s-a întâmplat, şi noaptea dacă îl trezeai din somn îl lua. Poate a fost o accidentare sau poate s-a sufocat… Îl aştept să vină în ţară şi să îmi spună mai multe, însă este clar că UEFA i-a luat meciul. De asemenea, aştept raportul forului european", a spus şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).
Constantin a precizat că speră ca acest incident să nu-i afecteze cariera arbitrului Tudor. "Eu vreau să cred că nu e niciun pericol în privinţa carierei lui şi cred că UEFA îl va chema la o retestare, poate peste două săptămâni, poate în martie-aprilie, că am înţeles că au fost mai mulţi arbitri în situaţia lui. Oricum, pe 15 februarie el va merge cu arbitrii români în stagiul de pregătire din Antalya şi-şi va continua pregătirea", a explicat Gheorghe Constantin.
Treizeci şi şapte de arbitri din categoriile Elite şi Premier au participat, de luni până joi, la un curs organizat de UEFA la Benalmadena, lângă Malaga, în Spania, în cadrul căruia au efectuat şi teste fizice.
Alexandru Tudor fusese delegat de UEFA pentru a conduce meciul retur dintre echipa italiană AC Milan şi formaţia germană Werder Bremen, care se va disputa la 26 februarie, de la ora 21.45, pe arena San Siro.
Citeşte şi: