Ministrul Bossi: Naţionala Italiei va cumpăra următorul meci de la CM
„Vor cumpăra jocul. Veţi vedea, sezonul următor vor fi jucători slovaci care vor evolua la cluburi italiene„, a declarat Bossi, care este şi ministrul italian pentru Reforme.
Pentru a-şi asigura calificarea în optimile Cupei Mondiale, campioni mondiali en-titre trebuie neapărat să învingă Slovacia, joi, în ultimul meci din grupa F de la Cupa Mondială din Africa de Sud, după cele două remize împotriva Paraguay (1-1) şi Noii Zeelande (1-1) .
Calificând aceste declaraţii „ofensatorii”, reprezentatnţii Federaţiei Italiene de Fotbal au adăugat că „de această dată Bossi a depăşit limitele”.
De când febra fotbalul a cuprins Italia, reprezentanţii Ligii Nordului nu au făcut niciun secret din faptul că nu sprijină echipa naţională. Comentatori de radio ai acestui partid chiar au aplaudat golul marcat împotriva Italiei de Paraguay. Fiul lui Bossi a declarat că nu va sprijini naţionala Italiei, iar un alt ministru al Ligii Nordului a propus să fie redus bonusul ce revine primei reprezentative.
Italia a cunoscut un imens scandal al meciurilor trucate în 2006, care nu a implicat echipa naţionala, ci importante cluburi din prima divizie. În final, Juventus a fost retrogradată în divizia secundă, în timp ce AC Milan, Lazio, Fiorentina şi Reggina au fost, de asemenea, pedepsite pentru rolurile lor în acest caz.