Olympique Lyon l-a transferat pe Bertrand Traore de la Chelsea în schimbul a 10 milioane de euro
Internaţionalul din Burkina Faso, în vârstă de 21 de ani, a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu Lyon.
În sezonul trecut, Traore a evoluat sub formă de împrumut la Ajax Amsterdam, alături de care a ajuns până în finala Europa League. În 39 de meciuri jucate în toate competiţiile pentru formaţia olandeză, a reuşit 13 goluri şi şase pase decisive.
Transferat în 2013 de la Auxerre, Bertrand Traore a strâns 16 meciuri, patru goluri şi o pasă decisivă la Chelsea Londra. Pe lângă Ajax, a mai fost împrumutat la Vitesse Arnhem, între 2014 şi 2015, echipă la care a jucat în 51 de partide şi a marcat 20 de goluri.
Traore este al doilea jucător ajuns în această vară la Olympique Lyon, după fundaşul stânga brazilian Marcal, transferat de la Benfica.
Sursa foto: chelseafc.com