Meciul dintre cele două combatante a durat o oră şi 59 de minute. Ajunsă în capitala Italiei după victoria de poveste de la Madrid, Simona a părut încă de la inceput că nu este foarte interesată de această partidă. A început primul act cu multe greşeli neforţate şi a pierdut, scor 6-3, în doar 36 de minute.
Constănţeanca s-a redresat repede şi a fost mai agresivă şi concentrată. Românca a fost ajutată şi de adversară, care a căzut aproape inexplicabil inclusiv din punct de vedere fizic. Simona şi-a adjudecat setul, după ce a reuşit două breakuri, în 45 de minute. După care, partida a fost întreruptă din cauza ploii.
După reluarea jocului, primele game-uri au fost echilibrate, Simona fiind cea care a cedat prima. Gavrilova a profitat de greşelile româncei, s-a distanţat la 5-2 şi, până la urmă, a câştigat partida, calificându-se în turul al treilea.