Prima pagină » Sport » Cristiano Ronaldo: Juventus m-a adus pentru a ajuta să fac lucruri care nu au mai fost făcute

Cristiano Ronaldo: Juventus m-a adus pentru a ajuta să fac lucruri care nu au mai fost făcute

Cristiano Ronaldo a adus "remontada" din Spania. Juventus a reuşit, pentru prima dată în istorie, să întoarcă un scor de 0-2. Marţi seară, 12 martie, "Bătrâna Doamnă" s-a calificat în sferturile Ligii Campionilor, după ce s-a impus cu 3-0 în faţa lui Atletico Madrid, echipă care câştigase în tur.
Cristiano Ronaldo: Juventus m-a adus pentru a ajuta să fac lucruri care nu au mai fost făcute
Mihaela Măncilă
13 mart. 2019, 02:30, Sport

Toate cele trei goluri ale lui Juventus au fost marcate de Cristiano Ronaldo, care a avut o seară de vis pe arena din Torino.

„Trebuia să fie o seară specială şi a fost, dar nu pentru golurile marcate, ci pentru echipă. Am avut o atitudine extraordinară, de Liga Campionilor, însă încă nu am câştigat nimic. Este o mândrie, dar Juventus, poate pentru asta m-a adus, pentru a ajuta să fac lucruri care nu au mai fost niciodată făcute (n.red. – precum revenirea de la scorul de 2-0).

Acest rezultat este un impuls mare pentru viitor, suntem puternici şi am demonstrat acest lucru.

Este devreme să ne gândim la finală, pas cu pas ne vom gândi, dar până atunci suntem fericiţi pentru ceea ce am reuşit în seara aceasta”, a spus Cristiano Ronaldo, la finalul partidei, potrivit gazzetta.it.

Atacantul portughez l-a egalat pe eternul rival, Messi, la numărul de hat-trick-uri marcate în Liga Campionilor. Cei doi au câte opt de fiecare, în timp ce restul jucătorilor au maximum trei în această competiţie.

Până acum, la Juventus, Cristiano Ronaldo a marcat 24 goluri şi 10 assist-uri, în 36 de partide, în toate competiţiile. În ceea ce priveşte reuşitele din Liga Campionilor, jucătorul lusitan este lider absolut, are 124 de goluri.