Această decizie este urmare a avizului favorabil dat de Comisia tehnică la reuniunea de luni.
Reintegrarea echipei Boavista în prima ligă constrânge LPFP să extindă campionatul de la 16 la 18 echipe.
La finalul actualului sezon, doar echipa aflată pe ultimul loc în prima ligă va retrograda direct, în timp ce primele două clasate din D2 vor promova, iar formaţia de pe locul trei va disputa un baraj cu penultima clasată din D1.
Boavista a retrogradat în a doua ligă în 2008, după un caz de corupţie în care au mai fost implicate FC Porto şi Leiria. Boavista a făcut apel la retrogradare şi a obţinut câştig de cauză în februarie 2013 la Comisia juridică a federaţiei portugheze. (FPF). Apoi a fost semnat un protocol, la 29 iunie, între FPF şi LPFP pentru a permite extinderea primei ligi la 18 echipe.