Vă mai amintiţi lacrimile lui Răzvan Lucescu şi sărutul părintesc al lui “Il Luce după Şahtior – Rapid, în Cupa UEFA? Iată că a venit rândul marelui Lucescu să se dueleze iarăşi cu românii săi.
“Va fi o bucurie”, spunea Mircea Lucescu la conferinţa de presă. Şi prezenţa sa pe gazonul din Gruia a fost cu adevărat o bucurie, pentru fanii naţionalei. Un lucru este clar, chiar dacă nu a mai antrenat niciodată naţionala noastră, după acel nenorocit de succes, 4-0 cu Austria. Fanii reprezentativei îl văd pe “Il Luce” ca pe o victimă a conducătorilor care n-au fost capabili sau n-au vrut să-l aducă la naţională. A zâmbit cu carisma sa imposibil de imitat, atunci când stadionul l-a aplaudat de parcă nu era în fruntea “oştirii otomane”. A spus că nu ar fi antrenat naţionala noastră pentru a nu fi înjurat de ai săi. Din păcate, la aplauze nu s-a gândit.
Atmosferă ca în Turcia
După primirea triumfătoare s-a aşezat în faţa băncii de rezerve, urmărind cu este atacat de ai săi. La propriu, pe teren. A ţipat, s-a agitat puţin, dar parcă a făcut totul cu răspundere şi limită, pentru a nu-i deraja pe cei care l-au aplaudat. Era oricum greu să se audă în vacarmul din Gruia, unde tropotele spectatorilor pe tribuna metalică se auzeau mai ceva ca tobele turcilor, la meciurile nebune din derby-urile Istanbulului. Probabil o urmă de regret a simţit şi “Il Luce”, pentru că în tot entuziamsul din tribune şi din teren, el era omul din “cealaltă tabără”.