Mircea Lucescu ar putea prelua echipa FC Sion. Directorul sportiv al clubului a confirmat discuţiile

Publicat: 24 12. 2019, 21:15
Actualizat: 12 05. 2020, 22:04

Conform cotidianului Blick, Christian Constatin şi Mircea Lucescu s-au întârnit luni, în apropierea oraşului Martigny. „Lucescu este unul dintre candidaţii cu care am purtat discuţii. Nu este singurul, există o listă scurtă de patru sau cinci nume.

Sperăm să începem antrenamentele cu noul antrenor chiar pe 2 ianuarie. Ne vom decide cine va fi acesta în următoarele două zile, la scurt timp după Crăciun.” , a spus directorul sportiv al clublui, Barthelemy Constantin, fiul patronului.

Un alt nume de pe listă este bosniacul Mehmed Bazdrevic, care în prezent este antrenorul echipei Paris FC, aflată în liga a 2-a franceză.