Mircea Lucescu: Răzvan nu a greşit deloc în relaţia cu Mutu
Tehnicianul Mircea Lucescu a declarat, într-un interviu acordat Prosport, că selecţionerul echipei naţionale, Răzvan Lucescu, nu a greşit absolut deloc în relaţia atacantul naţionalei, Adrian Mutu.
Mircea Lucescu: Răzvan nu a greşit deloc în relaţia cu Mutu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Nu mai vreau să vorbesc despre Mutu. Spun doar că Răzvan nu a greşit deloc în relaţia cu Mutu. Nu a greşit că nu a dat verdicte, pentru că se poate întâmpla orice. Mutu poate chiar să fie chemat la naţională din nou", a declarat Lucescu pentru Prosport.
Întrebat ce părere are despre declaraţia lui Mutu conform căreia Răzvan Lucescu ar trebui să facă primul pas spre împăcare, Mircea Lucescu a răspuns: "Singurul pas pe care trebuie să-l facă un selecţioner e convocarea. Apoi, cred că Mutu a făcut aceste declaraţii acum pentru că a dat şi el un gol cu Siena şi s-a gândit că are argumente să vorbească. Domnule, hai să lămurim un lucru. Câte meciuri a jucat Mutu în trecuta campanie? Mai curând nu a jucat! Atunci, degeaba e cel mai bun. Hagi a dat totul echipei naţionale! Totul! A ajuns să se confunde cu echipa naţională".
Mircea Lucescu îl compară pe Mutu cu Dobrin
"Mutu îmi aminteşte mai mult de regretatul Dobrin. Păi Dobrin a fost un talent enorm, a fost foarte lăudat, dar la echipa naţională a jucat doar parţial. El juca în meciurile internaţionale aproape numai la Piteşti sau la Bucureşti sub diverse motivaţii. De pildă, spunea că îi e frică de avion! Pe mine mă durea rău, ca şi căpitan al naţionalei, când Dobrin nu venea la lot" a declarat Mircea Lucescu.
Citeşte mai multe declaraţii ale lui MIrcea Lucescu pe www.prosport.ro
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO