Mircea Rednic a fost demis de la KAA Gent de ziua lui

Publicat: 09 04. 2014, 13:03
Actualizat: 30 03. 2020, 01:34

Contractul a fost încheiat cu acordul ambelor părţi.

Până la finalul sezonului, de pregătirea formaţiei se vor ocupa secunzii Peter Balette şi Bernd Thijs.

Măsura a fost luată în urma rezultatelor slabe din ultima perioadă. KAA Gent a ratat calificarea în play-off-ul pentru titlu, iar în barajul pentru ultimul loc de Liga Europa a înregistrat două înfrângeri în tot atâtea meciuri.

Rednic a fost numit în funcţia de antrenor la KAA Gent în 1 octombrie 2013.

Mircea Rednic a mai fost demis de ziua sa în 2001, de la formaţia Rapid Bucureşti.

Antrenorul român a mai pregătit în cariera sa echipele Rapid Bucureşti, FCM Bacău, Al-Nassr, Universitatea Craiova, FC Vaslui, Dinamo Bucureşti, Alania Vladikavkaz, Kazar Lankaran, Astra Ploieşti, Petrolul Ploieşti, Standard Liege şi CFR Cluj.