Mircea Rednic, antrenor Dinamo Bucureşti: Scorul a fost prea dur, dar Astra a meritat victoria!

Mircea Rednic, antrenorul echipei Dinamo Bucureşti, a declarat, vineri, după eşecul formaţiei sale, pe teren propriu, cu Astra Giurgiu, scor 1-4, că rezultatul final a fost prea dur, Astra a meritat în schimb victoria, iar Denis Alibec merită să fie convocat la echipa naţională pentru EURO 2016.

Urmărește
6 afișări

"Scorul a fost prea dur, dar Astra a meritat victoria. Astra are jucători cu experienţă şi calitate. Alibec a înscris din toate poziţiile, orice şut al lui Alibec era gol. Alibec este unul dintre cei mai buni jucători din Liga 1 şi sunt sigur că va fi convocat la echipa naţională. Aceste meciuri din play-off sunt examenele pentru viitor, ştim ce avem de făcut. Dacă vrem să ne luptăm pentru titlu la anul, trebuie să prestăm un altfel de fotbal. Publicul, stadionul şi gazonul au fost la cel mai înalt nivel azi. Noi am lăsat de dorit în schimb, nu prea am jucat ca o echipă.", a declarat Rednic, la finalul partidei de pe Arena Naţională, pentru DigiSport.

Antrenorul lui Dinamo a comentat şi prestaţia echipei sale în defensiva, dar şi improvizaţia din banda dreaptă a apărării, unde a evoluat fundaşul central Andrei Marc: "Astăzi, toată apărarea a fost la nivel scăzut. Am analizat foarte mult, înainte de meci, jocul lui Alibec, aşa că este nepermis să facem greşeli ca azi. Ştiam că vom avea probleme în banda dreaptă a apărării, nu din cauza lui Marc, ci pentru că Astra are un cuplu de jucători care evoluează de 6 ani împreună în acea zonă, Morais şi De Amorim".

Mircea Rednic a precizat, pentru DigiSport, că va continua negocierile pentru prelungirea contractului cu Dinamo: "Nu am ajuns încă la un numitor comun în urma discuţiilor recente cu domnul Negoiţă. Cred că ne trebuie 4-5 jucători pentru a ne lupta la titlu în sezonul viitor. În plus, câţiva jucători nu mai evoluează la nivelul din 2015, trebuie să observ un progres clar înainte de a lua o decizie în privinţa rămânerii mele aici. Obiectivul meu în acest sezon este clasarea în primele 3 locuri, titlul nu a fost vizat niciodată".

Astra Giurgiu a câştigat, vineri seară, meciul din deplasare cu Dinamo Bucureşti, scor 4-1, în etapa a 4-a din play-off-ul Ligii 1 de fotbal. Boudjemaa (minutul 16), Alibec (minutele 35, 53 şi 67) au marcat pentru Astra, în timp ce singura reuşită în dreptul lui Dinamo a venit graţie unui autogol al fundaşului Geraldo Alves, în minutul 38.

În urma acestui rezultat, Astra Giurgiu ocupă locul 1 în clasamentul play-off-ului Ligii 1, cu 35 de puncte. Steaua Bucureşti se află pe 2, cu 32 de puncte. De cealaltă parte, Dinamo Bucureşti se menţine pe poziţia a 5-a, cu 27 de puncte. Dinamo rămâne fără victorie în play-off.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici