Mircea Rednic, antrenor Dinamo: Nicolo Napoli ar putea antrena Dinamo
„Cu domnul Negoiţă mă voi întâlni săptămâna aceasta să vorbim despre viitorul echipei, despre mine. Cred că voi rămâne, nu ştiu. Dacă eu nu voi rămâne cred că o variantă bună ar fi Napoli, cu Prunea. Dar nu pot vorbi acum mai multe. Vom vedea săptămâna viitoare” a spus Mircea Rednic la Digisport.
În vârstă de 53 de ani, actualul antrenor al lui Dinamo ar fi tentat de o revenire în campionatul belgian dacă nu va reuşi să câştige titlul cu Dinamo. Presa din Belgia a anunţat la începutul săptămânii trecute că Rednic are deja o ofertă clară de la Standard Liege, însă i-a anunţat pe şefii lui Standard că le va da un răspuns după finalul sezonului din Liga 1.
Mircea Rednic a mai antrenat la Liege din octombrie 2012 până în iunie 2013 şi în 31 de meciuri pe banca belgienilor a obţinut 16 victorii.