Mircea Sandu a cerut DNA informaţii despre scandalul banilor de la Cluj
"M-am adresat astăzi DNA în acest caz Steaua – U Cluj pentru a primi date. Acolo sunt nişte nume de jucători, de oficiali ai cluburilor, au fost reţineri şi trebuie să obţinem informaţii, atâtea câte ni se pot da, pentru a putea declanşa o anchetă şi în plan sportiv, prin intermediul comisiilor", a spus Sandu, în timpul Adunării Generale a FRF, ce a avut loc luni, la Casa Fotbalului.
La 7 mai, în ziua etapei a XXXIV-a, ultima a Ligii I, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut, la Cluj-Napoca, cinci persoane care aveau asupra lor 1,7 milioane de euro, bani de la Gigi Becali, care se presupune că urmau să ajungă la jucătorii Universităţii Cluj dacă aceştia ar fi obţinut cel puţin un egal în meciul cu concitadina CFR şi Steaua ar fi devenit campioană.
Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-au aflat jucătorul Gigel Coman (Universitatea Cluj) şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Steaua, Teia Sponte, dar şi doi bodyguarzi ai lui Gigi Becali.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a anunţat, vineri, că Gigi Becali, Teia Sponte, preşedintele Universităţii Cluj, Anton Doboş, şi o cunoştinţă a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie.
Incidentul a fost pus în discuţie, vineri, în cadrul şedinţei Comitetului Executiv ce a avut loc la Piatra Neamţ. Mircea Sandu a declarat atunci că începând cu data de 1 iunie, cluburile ai căror oficiali vor fi implicaţi în tentative de corupţie vor fi retrogradate. El a explicat, însă, că sub incidenţa noului regulament vor intra doar eventualele cazuri de corupţie produse după data de 1 iunie 2008, cele anterioare urmând să fie judecate pe baza regulamentului în vigoare la data comiterii faptelor.