Mircea Sandu: Arbitrii străini vor conduce pe teritoriul României numai meciuri internaţionale

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, luni, că niciun arbitru străin nu va mai oficia la partidele din Liga I, aceştia urmând a fi delegaţi numai la meciurile internaţionale disputate pe "teritoriul României".

Urmărește
16 afișări
Imaginea articolului Mircea Sandu: Arbitrii străini vor conduce pe teritoriul României numai meciuri internaţionale

Mircea Sandu: Arbitrii străini vor conduce pe teritoriul României numai meciuri internaţionale (Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Nu vor mai fi străini, indiferent cîte echipe vor asta sau nu. Preşedintele Comisiei de Arbitri UEFA a declarat că are încredere în arbitrii români, că vor fi promovaţi în funcţie de prestaţiile lor din partidele internaţionale şi din campionat şi că este împotriva solicitărilor de arbitri străini din alte ţări. Indiferent ce spun unul sau altul dintre conducători, decizia a fost luată şi trebuie respectată. Când s-au adus arbitri străini era hotărârea Comitetului Executiv care permitea, acum este o hotărâre a Comitetului Executiv care nu permite. Sunt unii mastodonţi care cred că pot să conducă ei fotbalul. Nu se poate. Arbitrii străini nu vor mai avea pe teritoriul României decât meciuri internaţionale", a spus Sandu la Gsp TV.

La începutul lunii noiembrie 2009, Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a hotărât interzicerea aducerii brigăzilor de arbitri străini pentru meciurile din Liga I, începând cu returul actualei ediţii de campionat, măsură ce nu a fost agreată de reprezentanţii cluburilor, care vor în continuare ca unele partide să fie conduse de străini.

La 15 ianuarie, şi directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, declara că arbitrii străini nu vor mai conduce meciuri din Liga I, începând din retur, fapt confirmat la 27 ianuarie şi de preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ioan Igna.

Odată cu apropierea startului returului Ligii I, discuţia privind aducerea de arbitri străini a reapărut, preşedintele FC Timişoara, Marian Iancu, spunând, duminică, la Gsp TV, că 15 cluburi din primul eşalon vor să se aducă arbitri din străinătate.

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a afirmat, în schimb, că sunt doar cinci cluburile care vor arbitri străini: Dinamo, FC Timişoara, Steaua, FC Vaslui şi Unirea Urziceni.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici