Mircea Sandu: Vom începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru postul de selecţioner

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, în urma refuzului lui Gheorghe Hagi, federaţia va începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru preluarea postului de selecţioner.

Urmărește
637 afișări
Imaginea articolului Mircea Sandu: Vom începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru postul de selecţioner

Mircea Sandu: Vom începe negocierile cu Victor Piţurcă pentru postul de selecţioner (Imagine: Remus Badea/Mediafax Foto)

"Hagi nu a acceptat să preia echipa naţională. Voi începe noi discuţii şi negocieri. Primul pe listă este Victor Piţurcă. Este primul anunţ pe care îl fac. Nu am reuşit să vorbesc cu Victor Piţurcă, dar îl voi contacta. Aşa cum m-am gândit şi la Iordănescu, ei sunt singurii doi antrenori pe care îi avem în ţară la ora actuală, care au făcut performanţe. Puiu are patru sau cinci calificări, Piţurcă are trei. În Comitetul Executiv de luni, e posibil să se discute şi despre noul antrenor al echipei naţionale. Luni cred că pot propune un antrenor Comitetului Executiv", a declarat Sandu.

Mircea Sandu este convins că Victor Piţurcă va accepta postul de selecţioner.

"Sunt convins dacă Piţurcă va accepta. Dacă nu vrea nici Piţurcă, e normal să mă îndrept într-o altă direcţie. Dacă Piţurcă doreşte o colaborare cu Iordănescu... Din punctul meu de vedere, nu văd cum ar putea colabora. Ştiindu-i pe amândoi ca pe nişte oameni cu anumite direcţii, cu personalităţi foarte puternice, nu văd cum ar putea colabora. Dacă s-ar putea, ar fi o încântare pentru mine. Va fi un contract ferm pe patru ani cu obligaţia de reformare şi calificare în 2016. Tot ce obţine pe parcurs este bonus", a precizat Sandu.

Preşedintele FRF a afirmat că Victor Piţurcă va reinstaura ordinea şi disciplina la echipa naţională.

"Piţurcă va face ordine, pentru că n-am avut până acum. Dacă Mutu a greşit, a greşit datorită antrenorilor pentru că a fost lăsat liber luni şi marţi să plece din cantonament. E politica antrenorului, dar şi răspunzi pentru asta. Aici nu e ca la echipa de club să îi ai tot timpul la pregătire. Aici îi ai trei zile. Dacă nu îi ţii sută la sută concentraţi şi le dai drumul să scape prin bălării, bălării jucăm", a meţionat Mircea Sandu.

Printre variantele lui Sandu pentru postul de selecţioner se mai află doi români şi cel puţin doi antrenori străini.

"Dan Petrescu are un proiect în Rusia. Am avut o discuţie cu el. Ceilalţi doi pe care i-aş vedea că ar putea veni spre echipa naţională, dar trebuie să mai antreneze la nivelul Ligii I, dar cu anumite performanţe, Dorinel Munteanu şi Ioan Ovidiu Sabău, trebuie să mai capete ceva experienţe, iar pe Olăroiu l-am pierdut, pentru că Răzvan ştia de o lună şi jumătate că renunţă la echipa naţională, dar nu m-a anunţat. Poate că l-a anunţat pe Ionuţ, dar pe mine nu a făcut-o. Un antrenor străin trebuie să ştie caracterul românului, mentalitatea lui, trebuie să aibă informaţii foarte clare despre campionatul României. E dificil. Nimeni nu mi-ar accepta un antrenor străin cu salariu de 1,2 milioane sau 700.000 salariu. Dacă nu vrea nici Piţurcă, ne ducem la un străin, la Delio Rossi sau Schaffer", a completat Sandu.

Naţionala României nu are deocamdată antrenor, după ce Răzvan Lucescu a renunţat la conducerea tehnică, în urma victoriei cu scorul de 3-0 obţinută, în 3 iunie, pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în faţa selecţionatei Bosniei-Herţegovina, într-o partidă din cadrul preliminariilor Euro 2012.

Duminica trecută, FRF a anunţat pe site-ul oficial, că preşedintele Mircea Sandu le-a propus lui Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi preluarea funcţiilor de director tehnic respectiv, de selecţioner ai echipei naţionale a României, răspunsul acestora fiind aşteptat până astăzi şi fiind unul negativ.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici