Mirel Rădoi: A fost o seară neagră, dar am arătat că meritam să ne calificăm
„În prima repriză nu am avut niciun fel de emoţie. Repriza a doua a început foarte prost pentru noi şi din păcate le-am făcut meciul uşor. A fost o seară neagră şi nu am putut beneficia de penaltiul ratat de ei. N-am reuşit să ţinem mai mult de minge, apoi a venit golul deviat. Din păcate drumul în Liga Campionilor s-a terminat, dar mai avem o şansă în Liga Europa. S-au făcut greşeli şi trebuie să le remediem cât mai repede. Trebuie să-i suţinem pe jucători, deoarece urmează trei partide grele în campionat. Suntem dezamăgiţi că nu am continuat acest drum, dar este obligatoriu să rămânem în Liga Europa. Atmosfera nu a contat deloc pentru ei, iar jucătorii mei au reacţionat bine. În afara ultimelor 30 de minute, am arătat că suntem net superiori şi meritam să ne calificăm”, a spus Rădoi la Sport.ro.
Echipa Steaua Bucureşti a ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor, după ce a fost învinsă, miercuri, în deplasare, cu scorul de 4-2 (1-2), de formaţia sârbă Partizan Belgrad, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei, dar va evolua în play-off-ul Ligii Europa.
În tur, pe Arena Naţională, cele două echipe au terminat la egalitate, scor 1-1.
Miercuri, golurile sârbilor au fost marcate de Babovici ‘8, Jevtovici ’60, A. Zivkovici ’69 şi Trujici ’90+1, în timp ce pentru Steaua au înscris Muniru ’11 şi Hamroun ’33.
În minutul 48, Papp a pierdut o minge în jumătatea proprie, iar Varela a comis fault în careu asupra lui Petrovici şi a primit cartonaşul roşu. Arbitrul Istvan Vad a dictat penalti, dar bulgarul Valeri Bojinov a şutat în bară.
Tragerea la sorţi a meciurilor din play-off-ul Ligii Europa va avea loc vineri, de la ora 14.00.