Prima pagină » Sport » Irina Begu, eliminată în calificările de la US Open

Irina Begu, eliminată în calificările de la US Open

Irina Begu (92 WTA) a fost eliminată în turul secund al calificărilor de la US Open, miercuri, după ce a pierdut confruntarea cu slovaca Jana Cepelova (155 WTA), scor 3-6, 2-6.
Irina Begu, eliminată în calificările de la US Open
Alexandru Stanila
21 aug. 2019, 19:43, Sport

Deşi era cotată cu şansa a treia în calificările de la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, Begu a cedat în faţa sportivei din Slovacia, după ce, anterior, o eliminase pe Pemra Pozge (183 WTA), din Turcia.

Irina Begu este a cincea jucătoare din România eliminată în calificările de la US Open, după Irina Bara, Jaqueline Cristian, Patricia Ţig şi Alexandra Cadanţu.

În lupta pentru tabloul principal de la Flushing Meadows au rămas Gabriela Ruse şi Ana Bogdan, ajunse în turul secund al calificărilor.

Turneul de la US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, se va desfăşura în perioada 26 august – 8 septembrie. În proba de simplu feminin, campioana en-titre este nipona Naomi Osaka.