Mitchell speră să fie convocat la naţionala Australiei
Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Josh Mitchell, a declarat, marţi, că speră ca anul viitor să joace cu formaţia craioveană în Cupa UEFA, pentru a avea mai multe şanse de a intra în atenţia selecţionerului naţionalei australiene.
Mitchell speră să fie convocat la naţionala Australiei (Imagine: Mediafax Foto)
"Am venit să acumulez şi cred că am învăţat destule. De la fiecare zi, antrenor, ţară sau meci rămâi cu câte ceva. Odată cu succesul echipei vine şi cel personal. Dacă vom evolua în grupele Cupei UEFA şi chiar la un nivel mai înalt, vom avea atenţie şi din partea selecţionerului Australiei. Jacob Burns este rezervă la Urziceni şi tot mai prinde câte un meci pe la echipa naţională, de ce nu am spera şi noi, australienii de la Universitatea?", a declarat Mitchell.
Jucătorul consideră că este foarte puţin probabil ca Universitatea Craiova să câştige titlul de campioană, având mai multe şanse să ocupe la finalul campionatului un loc în clasament care să-i permită participarea în Cupa UEFA.
"Suntem la jumătatea drumului şi cred că suntem în grafic, locul trei ar fi fost peste aşteptări, o performanţă deosebită. Nu văd de ce nu am continua la fel de bine şi de acum încolo. Nu cred că ne este la îndemână titlul, dar cu certitudine în Cupa UEFA putem juca" a adăugat Mitchell.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
-
VIDEO Poliţia Capitalei l-a oprit pe Gică Hagi în trafic: Astăzi e despre tine, Comandante
-
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de senator în Parlamentul României
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO