„În ceea ce priveşte afirmaţiile lui Landis, ele nici măcar nu merită să fie dezvoltate. Nu voi irosi timpul vostru şi al meu”, a declarat Lance Armstrong.
Rutierul american Floyd Landis, care a fost deposedat de titlul câştigat în Turul Franţei, în 2006, după ce a fost depistat pozitiv cu testosteron, a declarat pentru site-ul espn.com că s-a dopat cea mai mare parte a carierei. „Vreau să am conştiinţa împăcată”, a spus Landis, care a negat anterior în repetate rânduri că s-ar fi dopat.
Landis a spus, de asemenea, că a trimis, în ultimele săptămâni, la autorităţile antidoping şi forurile de ciclism, mail-uri ce implică zeci de alţi sportivi, directori sportivi şi patroni de echipă, printre aceştia aflându-se sportivi ca Lance Armstrong, cu care Landis a fost coechipier la US Postal, George Hincapie, Levi Leipheimer şi David Zabriskie, precum şi Johan Bruyneel, fost director sportiv la US Postal, care în prezent se află la conducerea RadioShack, şi fostul conducător al echipei Phonak, Andy Rihs, care în prezent deţine BMC Racing.
La US Postal, Landis a fost coleg cu Lance Armstrong în trei din anii în care acesta a câştigat Turul Franţei.