Mititelu: După meciul cu FC Argeş am strigat că am fost furat
Patronul echipei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că imediat după meciul terminat la egalitate, scor 1-1, de formaţia sa la Piteşti, în etapa a X-a a Ligii I, a strigat că a fost furat.
Mititelu: După meciul FC Argeş - Craiova am strigat că am fost furat (Imagine: Mediafax Foto)
"Îmi pare rău pentru Cornel Penescu, dar dacă a făcut astfel de gesturi îi va fi foarte greu. Eu imediat după acel meci am strigat că am fost furat, iar Comisia a luat imediat măsuri, mi-a dat 300.000 de lei amendă. Nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, dar sper să nu mai existe probleme de arbitraj. Mai multe vom vorbi în zilele următoare", a spus Mititelu.
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Astfel, sursele citate au precizat, luni, pentru MEDIAFAX, că în acest caz au fost deja reţinuţi Cornel Penescu, precum şi preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
A început războiul tarifelor. Administraţia Trump a lansat chiar acum tarife împotriva Chinei, Mexicului şi Canadei. Ottawa anunţă că va răspunde imediat cu o serie de contramăsuri
-
Cât dăm la aparare: MApN are zeci de contracte de achiziţie în derulare sau pregătire. Armata primeşte în 2025 un buget de 42,8 miliarde lei (8,5 miliarde euro), la care se adaugă credite de angajament, putând ajunge la 5,6% din PIB
-
David Popovici a cerut ordin de protecţie după ce un vecin a vrut să-i dea foc la maşina de 150.000 de euro
Alături de aceştia mai sunt vizaţi în anchetă şi mai mulţi arbitri, printre care Marcel Savaniu, Aurel Bogaciu şi Tiberiu Lajos.
Procurorii DNA au făcut verificări, luni dimineaţă, la sediul Clubului FC Argeş, din strada Armand Călinescu nr. 15 şi la sediul firmei Pic, al cărei patron este Cornel Penescu, situat lângă Autostrada Bucureşti - Piteşti, la ieşirea din municipiu.
Tot luni, anchetatorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au descins la sediul Federaţiei Române de Fotbal (FRF) şi au pus sigiliu pe biroul lui Gheorghe Constantin, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor.
Partidele aflate în atenţia procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar putea fi următoarele:
Etapa X-a: FC Argeş - Universitatea Craiova, scor 1-1, 3 octombrie 2008 - arbitri: Aurelian Bogaciu - Sorin Caia, Daniel Demetrescu - Robert Dumitru;
Etapa a XIII-a: Gloria Bistriţa - FC Argeş, scor 2-0, 31 octombrie 2008 - arbitri: Tiberiu Lajos - Ioan Onicaş, Florin Stănescu - Ionică Serea;
Etapa a XX-a: FC Braşov - FC Argeş, scor 1-0, 15 martie 2009 - arbitri: Sorin Corpodean - Adrian Vidan, Sebastian Gheorghe - Marius Martiş.
Meciul FC Argeş - FC Braşov, scor 1-0, disputat la 10 august 2008, în etapa a III-a a Ligii I ar putea fi, de asemenea, în atenţia DNA. Arbitri acelei partide au fost Marius Martiş - Istvan Nagy, Iulian Szekely - Adrian Comănescu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO