Mititelu: Gane nu rămâne antrenor principal în sezonul viitor

Patronul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, joi, că Ionel Gane, care asigură interimatul pe banca tehnică după demiterea lui Nicolo Napoli, nu va rămâne antrenor principal şi în sezonul următor, ci va reveni la postura de secund.

Urmărește
15 afișări
Imaginea articolului Mititelu: Gane nu rămâne antrenor principal în sezonul viitor

Ionel Gane, antrenorul interimar al Universităţii Craiova

"Nu rămâne Jerry Gane, nu cred. În viitor, Gane va fi antrenorul Craiovei sută la sută, are talent foarte mare şi are valenţe nebănuite de mine până acum, însă nu pot să pun acum un antrenor care nu are licenţa PRO. Nu o să fac iar inginerii să fac contract cu unul şi să fie altul. În schimb, Gane va rămâne secund şi cel care va veni va fi obligat să-l accepte pentru că altfel nu va fi antrenor la Craiova. Sunt convins însă că în doi-trei ani, Gane va fi antrenor principal la Craiova", a explicat Mititelu.

Oficialul grupării oltene nu a dorit spună dacă din vară va instala tot un tehnician străin. "Nu ştiu dacă va veni tot antrenor străin, pentru că eu am un plan şi nu vreau să-l spun acum", a adăugat Adrian Mititelu.

Antrenorul italian Nicolo Napoli a fost suspendat din funcţie, la 15 mai, în urma rezultatului de egalitate, scor 1-1, înregistrat de Universitatea Craiova în partida de pe teren propriu cu Gloria Buzău. Conducerea clubului a decis ca până la finalul sezonului interimatul pe banca tehnică să fie asigurat de antrenorul secund Ionel Gane.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici