„Messi era în mijlocul unui grup de tineri, liceeni, când unul dintre ei a încercat să-l lovească, însă doar l-a atins puţin. Apoi băiatul şi-a pus gluga şi a plecat în fugă”, a declarat un martor, Fernando, pentru canalul de televiziune C5N.
„Nu am fost atins, nu am simţit nimic şi nu am realizat ce s-a întâmplat decât după toată această agitaţie. Nu a fost nimic grav”, a declarat Messi pentru cotidianul Ole.
Messi se afla într-un restaurant din Rosario, oraşul său natal. El a venit în Argentina în vederea pregătirii pentru Copa America din 2011.
„Era o agresiune, dar a reuşit să o evite”, a confirmat o tânără, Caroline, care a asistat la incident.
„Messi s-a aplecat pentru a semna autografe. Reacţia de apărare a fost intuitivă. Însă agresorul nu a reuşit să-l atingă. Apoi mai multe persoane au plecat în urmărirea agresorului, însă acesta a dispărut pe stradă”, a declarat Fernando.
Patronul restaurantului Pablo Moyano a afirmat: „Nimeni nu a reuşit să-l agreseze pe Messi. Era doar un băiat care s-a aruncat asupra lui”.