Fotbalistul în vârstă de 20 de ani a căzut pentru câteva secunde, după care s-a ridicat şi şi-a reluat antrenamentul. După terminarea şedinţei de pregătire, în vestiar, coechipierii lui Mincu şi-au dat seama că tânărul nu-şi mai amintea nimic din ziua respectivă şi l-au sfătuit să meargă la spital.
„Am realizat că nu mai ţine minte, avea pierdere de memorie, spunea ceva peste câteva minute nu îşi mai amintea nimic”, au explicat colegii lui Mincu.
Aflat la Spitalul de Urgenţă Petroşani, fotbalistul a declarat că se simte bine, dar că nu-şi aminteşte nimic din ceea ce i s-a întâmplat.