Moldovan: Nu a venit încă momentul să învingem Franţa la ea acasă

Antrenorul echipei FC Braşov, Viorel Moldovan, a declarat, miercuri, că reacţiile negative ale unor conducători de club din fotbalul românesc după meciul de la Paris sunt nedrepte, deoarece nu a venit încă momentul ca România să învingă Franţa la ea acasă.

Urmărește
23 afișări
Imaginea articolului Moldovan: Nu a venit încă momentul să învingem Franţa la ea acasă

Moldovan: Nu a venit încă momentul să învingem Franţa la ea acasă (Imagine: MediafaxFoto)

"Sper din suflet ca băieţii să câştige cu Austria şi eu cred că putem să facem acest lucru. Este nedrept ce se întâmplă acum, după meciul cu Franţa. Nu spune nimeni că e rău să îţi doreşti mai mult, dar mai trebuie să şi poţi. Poate va veni şi vremea când vom învinge Franţa la ea acasă, dar încă nu este acel moment şi trebuie să fim realişti", a spus Moldovan.

Viorel Moldovan crede că cel mai bine pentru selecţionerul Răzvan Lucescu este să nu asculte la ceea ce spun contestatarii.

"Personal am mare încredere în Răzvan că va reuşi să facă o echipă naţională bună. Acum însă trebuie să nu mai plece urechea la tot ce se spune. Contestatari au fost şi vor fi mereu, nu asta este problema. Răzvan este un tip puternic şi trebuie să îşi vadă de treaba pe care o are de făcut, fără a se lăsa influenţat de cei din jur", a subliniat Moldovan.

Mai mulţi conducători de club din Liga I, printre care Gigi Becali, Cristian Borcea, Marian Iancu şi Adrian Mititelu, au criticat modul în care selecţionerul Răzvan Lucescu a alcătuit echipa pentru partida cu Franţa, scor 1-1, disputată, sâmbătă pe Stade de France, din Saint-Denis.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici