Grigoraş: La Mediaş vom încerca să recuperăm ceva din ce am pierdut etapa trecută
„La Mediaş vom încerca să recuperăm ceva din ce am pierdut etapa trecută. Ne aşteaptă un meci foarte dificil, cu o echipă extrem de solidă, dar trebuie să strângem rândurile şi să lăsăm la o parte toate problemele şi toate frământările care au fost în jurul acestei echipe de la începutul campionatului. Nu este o scuză, dar nu pot să spun că acestea nu au afectat echipa”, a spus Grigoraş.
Tehnicianul susţine că echipa sa nu este în cea mai bună formă şi din cauza terenurilor cu zăpadă şi noroi pe care s-au pregătit jucătorii în ultima perioadă. „Jocul lasă de dorit şi dacă vom reuşi să-l punem la punct, să dispară acea crispare de la meciul cu Gloria Bistriţa, acele greşeli elementare la mulţi dintre jucători, o să ne redresăm. E clar că lipseşte această prospeţime, va trebui să fac nişte modificări în planul de pregătire. Nu mi-a convenit şi nu-mi convine faptul că de o lună ne pregătim numai pe gheaţă sau pe nămol şi că suntem nevoiţi să jucăm în meciuri oficiale pe terenuri bune, cum a fost la Dinamo sau la Severin. Am fost nevoit să fac două antrenamente pe terenul sintetic, unde e altă viteză a mingii decât pe iarbă”, a explicat Petre Grigoraş.
Echipa Pandurii Târgu Jiu întâlneşte, vineri, de la ora 16.30, în deplasare, formaţia Gaz Metan Mediaş, într-o partidă contând pentru etapa a XXII-a a Ligii I.