- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Monica Niculescu - cea mai bună performanţă a unui român în ultimii 7 ani la Australian Open
Calificarea Monicăi Niculescu în turul al treilea la Australian Open reprezintă cea mai bună performanţă din cariera ei de simplu la un turneu de Grand Slam şi, totodată, cel mai bun rezultat al unui jucător român în competiţia de la Antipozi, în ultimii şapte ani.
Monica Niculescu - cea mai bună performanţă a unui român în ultimii 7 ani la Australian Open (Imagine: Mediafax Foto)
Niculescu, numărul 86 WTA, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-4, 6-1, pe Ţvetana Pironkova (Bulgaria), cap de serie numărul 32 şi locul 36 în ierahia mondială. Românca şi-a depăşit, astfel, performanţa din 2009, când a fost eliminată în turul doi la Australian Open, dar şi pe cele similare de la Wimbledon, înregistrate în 2008 şi 2010.
Niculescu va avea o misiune dificilă, dar nu imposibilă în turul trei, în care va evolua împotriva italiencei Francesca Schiavone, favorita numărul 6 şi locul 7 WTA. Câştigătoarea ultimei ediţii a turneului de la Roland Garros are în palmares la competiţia de Grand Slam găzduită de Melbourne Park două prezenţe în optimi, în 2006 şi 2010.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ICC emite mandat de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Australian Open nu a fost, de-a lungul timpului, o competiţie pe placul jucătorilor români, iar în ultimii şapte ani sportivii tricolori care au evoluat la simplu nu au reuşit să depăşească turul doi.
Cele mai bune performanţe înregistrate de românce la Australian Open aparţin Virginei Ruzici şi Irinei Spârlea. Prima a atins sferturile de finală în 1980, fază a competiţiei în care a fost învinsă de Hana Manlikova, cu scorul de 1-6, 6-3, 6-4, jucătoarea din Cehslovacia câştigând atunci trofeul.
După 17 ani, Spârlea pierdea tot în sferturi şi tot în faţa viitoarei câştigătoare a turneului, Martina Hingis din Elveţia, scor 5-7, 2-6.
La băieţi, cele mai bune rezultate la Australian Open le-a obţinut Andrei Pavel, calificat de două ori în optimile de finală. În 1999, al doilea cel mai bun jucător român din toate timpurile a fost eliminat de rusul Evgheni Kafelnikov după un meci "maraton" de cinci seturi: scor 3-6, 6-7 (5), 7-6 (5), 6-3, 4-6. Şi Kafelnikov a beneficiat de "mâna bună" a românilor, câştigând în acel an competiţia de la Antipozi.
În 2004, Pavel a fost oprit în optimi de spaniolul Juan Carlos Ferrero, după un meci pierdut cu scorul de 4-6, 6-3, 3-6, 2-6. Andrei Pavel, care s-a retras din activitatea competiţională la sfârşitul lui 2009, nu a mai repetat în anii următori traseul din 1999 şi 2004. Mai mult, el nu a mai trecut de turul doi la ediţiile următoare.
Joi, alte două sportive din România vor încerca să pătrundă în primele 32 de jucătoare la Australian Open. Sorana Cârstea, locul 94 WTA, o va avea ca adversară pe Shahar Peer (Israel), favorita zece şi locul 12 WTA, în timp ce Simona Halep, locul 77 ATP, o va întâlni pe Alisa Kleibanova (Rusia), cap de serie numărul 24 şi poziţia a 23-a în ierarhia mondială.
(Material realizat de Adrian Petculescu, adi.petculescu@mediafax.ro)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO