„Ne aşteaptă o altă partidă foarte dificilă, cu Pandurii, care vine după un 2-2 obţinut pe terenul lui Dinamo. Am anticipat acest rezultat, le-am şi spus băieţilor înainte de joc că Pandurii nu va pierde la Bucureşti. Va fi în continuare un campionat foarte disputat, dacă nu adunăm punctele pe care le-am făcut până acum, ne era mult mai greu în acest moment. Returul e mult mai dificil decât prima parte a campionatului, trebuie să facem acelaşi număr de puncte ca în tur (20 de puncte-n.r.) pentru a nu avea emoţii”, a spus Manea.
Tehnicianul echipei ardelene a precizat că jucătorii săi trebuie să evolueze cu aceeași ambiţie pe care au arătat-o în partea a doua a meciului cu Sportul Studenţesc. „Niciun meci nu mai e uşor, toate echipele au ambiţii. La orice partidă trebuie să avem determinarea arătată în a doua repriză a jocului cu Sportul şi să privim cu mai multă încredere viitoarele jocuri. Vor veni meciuri grele, în luna aprilie vom juca din trei în trei zile, în campionat şi Cupa României, şi vom avea nevoie de toată lumea”, a comentat el.
Partida Pandurii Târgu Jiu – Gloria Bistriţa, din etapa a XXI-a a Ligii I, va avea loc vineri, de la ora 15.00, la Drobeta Turnu Severin.