- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (25.07.2015, 14:12)
- Leila Bolat , Marius Ţone
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Moraru spune că preşedintele Ovidiu Burcă va avea la dispoziţie un buget de 1,5 milioane de euro. Burcă: Obiectivul meu este să readuc Rapidul în cupele europene
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, sâmbătă, la conferinţa de presă în cadrul căreia Ovidiu Burcă a fost prezentat în funcţia de preşedinte, că noul oficial va avea la dispoziţie un buget de 1,5 milioane de euro în ediţia 2015-2016 a Ligii a II-a.
Urmărește
101 afișări
Moraru spune că preşedintele Ovidiu Burcă va avea la dispoziţie un buget de 1,5 milioane de euro (Imagine: Gabriel Fluerariu/Mediafax Foto)
"Bugetul clubului va fi de aproximativ 1,5 milioane de euro cu tot cu taxe. Cu siguranţă că un preşedinte îşi doreşte întotdeauna mai mult, dar astea sunt posibilităţile", a spus Moraru.
Acesta a menţionat că l-a ales pe Ovidiu Burcă pentru postul de preşedinte pentru că acesta a jucat la Rapid şi cunoaşte situaţia clubului. "Noul preşedinte al clubului, Ovidiu Burcă, este un om cu experienţă. A jucat la Rapid şi cunoaşte foarte bine situaţia. Am avut mai multe ore de negocieri şi informare. Dumnealui în perioada următoare îşi va alege staful, iar noi, la rândul nostru, îi vom asigura necesarul pentru a-şi îndeplini obiectivul. Noului preşedinte îi doresc victorii cât mai multe şi să vedem un fotbal frumos", a precizat acţionarul majoritar.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Biden permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă ATACMS
-
Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace
-
Războiul din Ucraina, ziua 998. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei / Marş al opoziţiei ruse organizat la Berlin / Biden dă undă verde Ucrainei de a folosi rachete ATACMS în interiorul Rusiei
-
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Referitor la violenţele care au avut loc luni, în faţa bazei sportive Pro Rapid, între două grupuri de suporteri rapidişti, Moraru a afirmat că echipa are nevoie în acest moment de linişte. "Echipa are nevoie de linişte. Ăsta este cel mai important lucru pentru a construi pentru a ne îndeplini obiectivul. Mai mult nu aş vrea să comentez", a adăugat Valerii Moraru.
Ovidiu Burcă a fost prezentat oficial, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al FC Rapid, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la baza sportivă Pro Rapid. Staful tehnic al echipei giuleştene în următoarea ediţie a Ligii a II-a va fi format din Florin Marin, Mihai Ianovschi şi Florin Pârvu.
Burcă: Obiectivul meu este să readuc Rapidul în cupele europene
Ovidiu Burcă a declarat, sâmbătă, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al FC Rapid, că obiectivul său pe termen lung este să readucă echipa în cupele europene şi i-a asigurat pe suporteri că se va dedica 100 la sută clubului giuleştean.
"Vreau să redau măreţia acestui club care se confruntă la momentul actual cu fel şi fel de probleme. Obiectivul meu este să readuc Rapidul în cupele europene. Am jucat cu Rapid în Europa, ştiu cum este. Nu va fi uşor, dar am încredere că împreună putem reuşi. Poate sunt vorbe mari, dar îi asigur pe toţi suporterii că mă voi dedica 100 la sută acestui club", a spus noul preşedinte.
Situaţia dificilă în care se găseşte acum clubul Rapid, aflat în Liga a II-a, reprezintă o provocare pentru Burcă. "Este o onoare pentru mine să conduc acest club de mare tradiţie. Am jucat la Rapid, ştiu ce înseamnă spiritul acestui club. În cei doi ani petrecuţi aici am înţeles că Rapid este o echipă specială. Am o relaţie sentimentală cu Rapid şi e greu să refuzi o ofertă de la acest club. Acum aici este un moment delicat, e o provocare pentru mine, iar mie îmi plac provocările", a afirmat el.
Noul preşedinte îi respectă pe suporterii rapidişti, dar le-a transmis că deciziile la club de acum înainte le va lua el, împreună cu staful tehnic şi acţionariatul. "Voi încerca să construiesc această echipă, acest club, în jurul minunaţilor sporteri. Vreau să îi asigur de toată determinarea mea. Îi voi respecta pe suporteri, dar menţionez că deciziile le voi lua eu, împreună cu staful meu şi domnul Moraru. E important că domnul Moraru îmi dă autoritate în funcţia pe care o voi ocupa", a precizat el.
Burcă a menţionat că Florin Marin va fi noul antrenor al formaţiei Rapid, dar a precizat că responsabilitatea rezultatelor va aparţine în aceeaşi măsură şi tehnicianului Mihai Ianovschi. "Suntem în negocieri foarte avansate cu Florin Marin. Este un om alături de care am mai lucrat, un rapidist. Împreună cu dânsul sper să pot crea echilibrul de care Rapid are nevoie acum. Florin Marin va lucra cu Mihai Ianovschi. Deşi iniţial eram sceptic referitor la această colaborare, acum am toată încrederea că vor face o echipă bună, alături şi de Florin Pârvu. Nu e importantă ierarhia în staful tehnic, Florin Marin şi Ianovschi vor fi responsabili atât în momentele bune, cât şi în cele când lucrurile nu vor merge aşa cum dorim", a explicat Burcă.
În perioada următoare Rapid va mai transfera câţiva jucători, noul preşedinte precizând că bugetul de 1,5 milioane de euro oferit de acţionariat este suficient pentru a oferi un nivel salarial tentant pentru Liga a II-a.
"În condiţiile în care se zbate Liga a II-a consider că e un buget normal (n.r. – 1,5 milioane de euro cu taxele incluse), de bun simţ, care te obligă să promovezi. Voi încerca să mă adaptez la buget şi vom încerca să scoatem maximum. Sper să mai vină jucători în zilele următoare. Financiar, pentru Liga a II-a, noi putem oferi un nivel salarial foarte bun. E clar că de acum înainte, în ceea ce priveşte transferurile, voi fi responsabil. Dacă vor veni jucători cu care eu am mai lucrat, cu siguranţă vor fi de foarte bună calitate", a menţionat oficialul rapidist.
În ceea ce îl priveşte pe portarul Virgil Drăghia, Burcă a afirmat că îşi doreşte ca acesta să rămână în lot. "Cu Virgil am fost şi coleg la Rapid. Am discutat şi voi mai discuta cu el pentru că vreau să rămână la Rapid. Acum depinde şi ce îşi doreşte el. E foarte important că el a crescut la Rapid, iar eu vreau să mă bazez pe jucători din pepiniera proprie. Sper că împreună vom găsi o soluţie. Dar nu vreau să se creadă că ţinem pe cineva cu forţa la Rapid", a spus preşedintele.
De asemenea, Daniel Pancu va face parte din lotul echipei şi în sezonul următor, a anunţat Burcă. "Pancu va mai juca încă un an alături e noi. El are contract pe viaţă cu Rapid. Cu siguranţă a primit foarte multe propuneri, dar ar fi păcat să îşi încheie cariera în altă parte decât la Rapid", a menţionat Ovidiu Burcă.
Citește pe alephnews.ro: Oradea este noul oraș-vedetă al României. Ce a contribuit la dezvoltarea sa și cum a ajuns în „Cities of Tomorrow”
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Florin Marin este noul antrenor al echipei Rapid
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin astăzi Examenul de Rezidențiat. Ce specializări au cele mai multe posturi scoase la concurs
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Ce afaceri are în România stră-strănepotul marelui poet Mihai Eminescu. El se ocupă de o afacere de familie, cu o tradiţie care datează din anii 1800
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
CANCAN.RO
Prognoza Accuweather actualizată iarnă 2024/2025: Când ninge în București – în decembrie, ianuarie și februarie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:15
NEWS ALERT Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei / Unde ar putea lovi Ucraina / Le Figaro: Undă verde pentru Ucraina şi din partea Franţei şi Marii Britanii
-
ieri, 22:09
Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace