Moratti spune că Mourinho a stricat sărbătoarea Interului

Patronul Internazionale Milano, Massimo Moratti, a declarat într-un interviu acordat vineri pentru Gazzetta dello Sport că antrenorul Jose Mourinho, care vrea să plece la Real Madrid dar trebuie să plătească 16 milioane de euro milanezilor, a "stricat" sărbătoarea triplei Cupa -campionat - LC.

Urmărește
25 afișări
Imaginea articolului Moratti spune că Mourinho a stricat sărbătoarea Interului

Moratti spune că Mourinho a stricat sărbătoarea Interului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Există o clauză în contractul lui Mourinho şi dacă cineva a stricat sărbătoarea, acela este el, pentru că a ales să plece", a declarat Moratti.

Potrivit Gazzetta dello Sport, Massimo Moratti este foarte iritat de reticenţele portughezului, în prezent sub contract cu Inter până în 2012, de a plăti clauza de 16 milioane de euro necesară rezilierii contractului.

"Însă, să fie clar, îi voi fi mereu recunoscător pentru ceea ce a făcut, pentru bucuria pe care ne-a adus-o", a declarat Moratti.

"Sper că vom ajunge la un acord în următoarele ore, cel mai târziu în următoarele zile. Şi cele două cluburi sunt vizate, nu doar Inter", a mai spus Mourinho.

Miercuri, preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, anunţase transferul lui Mourinho "după ce situaţia contractuală cu Inter va fi rezolvată".

Conform presei italiene, Mourinho şi consilierii săi susţin că Moratti ar fi promis verbal antrenorului că-l va lăsa să plece gratis dacă va câştiga Liga Campionilor. "Nu am spus niciodată aşa ceva", a afirmat Massimo Moratti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici