Acuzaţii grave după victoria lui CFR Cluj. Antrenorul lui Lazio: Penalty-ul lor nu trebuia acordat. Înfrângerile nu au fost meritate

Publicat: 20 09. 2019, 09:09
Actualizat: 12 05. 2020, 08:06

Acesta i-a îmăbărbătat pe elevii săi, care au un meci important la finalul acestei săptămâni, cu Parma. Biancoceleştii vor să se revanşeze faţă de suporteri pentru înfrângerea cu Spal din campionat, scor 2-1, şi pentru eşecul de la Cluj cu acelaşi scor: ”Penalty-ul pentru Cluj nu trebuia acordat pentru că a fost mai întâi fault asupra lui Leiva. Dar trebuia să închidem jocul înainte, nu trebuie să ne lipim de asta. Pentru mine, prima repriză a mers bine dar trebuie să fim mult mai precişi la finalizare. Oricum, capul sus, în două zile şi jumătate avem un alt meci important împotriva Parmei.

Trebuie să ne pară rău pentru că am meritat mai mult astăzi decât în Ferrara. Ca antrenor, sunt dezamăgit pentru că aceste două înfrângeri nu au fost meritate”, a spus Inzaghi, citat de Gazzetta dello Sport. Ciro Immobile, Luis Aurelio şi Ştefan Radu nu au făcut deplasarea la Cluj pentru această partidă.

În celălalt meci al grupei, Rennes şi Celtic au remizat, scor 1-1, astfel că CFR rămâne, cel puţin până la următorul meci, lider. Celtic este următoarea adversară a campioanei României.