Mourinho: În proporţie de 99,9% o să rămân la Inter
Antrenorul portughez Jose Mourinho, care, potrivit presei italiene, este dorit la conducerea tehnică a echipei Real Madrid, a asigurat că în proporţie de 99,9 la sută va rămâne la gruparea Internazionale Milano şi sezonul următor.
Mourinho: În proporţie de 99,9% o să rămân la Inter (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"În proporţie de 99,9 la sută o să rămân la Inter. Totuşi, cine va fi ales antrenor al Realului pentru sezonul următor va fi un om foarte norocos. Pentru mine cel mai important lucru este că preşedintele meu (nr. - Massimo Moratti) află totul de la mine, nu din presă sau pentru că cineva îi spune. Primul care a ştiut că există ceva a fost preşedintele", a precizat Mourinho, pentru Sky Sport.
Cotidianul Gazzetta dello Sport a anunţat, joi, că marele favorit la postul de preşedinte al clubului Real Madrid, Florentino Perez, doreşte să-l aducă la Madrid încă din sezonul următor pe actualul tehnician al campioanei Italiei, Jose Mourinho.
Mourinho a adăugat că există o "mică tentaţie" pentru fiecare antrenor să pregătească pe Real Madrid, dar pentru el cel mai important în prezent este postul pe care îl deţine la gruparea italiană: "Marea tentaţie este aceea de a fi mândru că muncesc şi că mă trezesc în fiecare zi cu gândul că trebuie să merg la Appiano (n.r. - centrul de antrenament al echipei Inter) cu bucurie. Dar desigur, Real este Real, şi putem spune că este o mică tentaţie..".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Novak Djokovic susține că a fost „otrăvit” înainte de expulzarea sa din Australia în 2022. Djokovic: „Analizele au indicat un nivel foarte ridicat de plumb și mercur”
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Curtea Supremă a SUA semnalează că va menţine interdicţia asupra TikTok din motive de securitate naţională
-
INSP, despre Metapneumovirusul uman: Două cazuri confirmate şi unul în curs de validare
Potrivit presei italiene şi spaniole, Florentino Perez a luat deja legătura cu tehnicianul lusitan, care mai are contract cu Inter până în anul 2011, pentru a-i propune postul de antrenor al Realului din sezonul viitor.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO